Evoluţia colecţiilor
Biblioteca Judeţenă Mureş > Biblioteci din judeţ > Biblioteca Municipală Târnăveni

Biblioteca Municipală Târnăveni


Adresa: Târnăveni, str.Republicii nr.65, jud. Mureş, cod poştal: 545600
Telefon, Fax: 0265 - 440573
Bibliotecarii: Colegii noştri,
Colegii noştri
Şeful bibliotecii
Gheorghe Moldovan
Orarul:
Sectia adulti: luni, miercuri, vineri 7-15
Sectia copii: luni-vineri 8-17
Despre bibliotecă

 

Despre Târnăveni

 

Scurt istoric

Municipiul Târnăveni Biblioteca Municipală Târnăveni.
Biblioteca Municipală Târnăveni.

Aflată la al 59-lea an de existenţă, Biblioteca Municipală Târnăveni este una dintre principalele instituţii de cultură ale municipiului, permanent raportată la comunitatea ale cărei interese de informare şi documentare le serveşte şi pentru care a fost de altfel creată.

Actuala Bibliotecă Municipală Târnăveni a luat fiinţă din nevoia de lectură a locuitorilor acestei urbe, Târnăveni, în anul 1949, când o mână de intelectuali inimoşi a donat aproximativ 2000 de cărţi, care au fost citite în cursul aceluiaşi an de 350 de persoane. La început, fondul de carte a fost deservit de un bibliotecar cu o jumătate de normă, biblioteca funcţionând între orele 16-21. Această bibliotecă publică devine BIBLIOTECA RAIONALĂ TÂRNĂVENI în anul 1950 şi funcţionează cu un post de bibliotecar cu normă întreagă.

În scurt timp, fondul de carte se dublează şi el, încât în anul 1952 existau deja 4500 de volume şi 700 de cititori. În acest timp, biblioteca este încadrată cu un bibliotecar inspector de teren, care controla şi îndruma activitateaa patru biblioteci comunale din zonă, precum şi afiliatele acestora, vreo 50 de biblioteci săteşti. Ca rezultat al unificării unor biblioteci sindicale precum A.R.L.U.S., Ateneul Popular “Nicolae Bălcescu”, în anul 1956, fondul de carte s-a îmbogăţit simţitor, ajungând la 17.500 volume, iar numărul cititorilor la 1580. Numărul bibliotecarilor s-a ridicat la trei. Anual, biblioteca împrumuta spre lectură peste 25.000 volume.

Preocupându-se permanent de dezvoltarea bibliotecii, inimosul colectiv de bibliotecari, reuşeşte ca la 1 Decembrie 1964 să instituie accesul liber la raft, ceea ce era un adevărat progres pentru acei ani. Biblioteca era abonată la 81 ziare şi reviste pe care le punea la dispoziţia cititorilor. Crescând simţitor numărul de volume şi pentru a uşura găsirea cărţilor, atât de către bibliotecar cât şi de către cititor, biblioteca este nevoită să organizeze primul catalog alfabetic în anul 1970. Îi urmează, în 1973, catalogul sistematic, iar, în 1980, catalogul topografic.

An de an a crescut numărul cărţilor destinate copiilor preşcolari şi şcolari, apărând ca necesară existenţa unei secţii specializate. Astfel că, în anul 1971, se înfiinţează SECŢIA PENTRU COPII a BIBLIOTECII ORĂŞENEŞTI, avândsală de împrumut cu acces liber la raft, orar de opt ore pe zi, şi deservită de o persoană cu normă întreagă. Amplasarea secţiei pentru copii s-a făcut în clădirea Clubului Muncitoresc, clădire aflată la aproximativ 250 metri de sediul Bibliotecii Orăşeneşti.

Fondul de carte fiind în continuă creştere, spaţiul bibliotecii devine neîncăpător şi, în anul 1974, oameni cu respect pentru carte şi bibliotecă din conducerea oraşului au atribuit bibliotecii un nou spaţiu, în centrul oraşului, pe strada Republicii, la numărul 44, în clădirea fostei POŞTE, unde s-au reunit ambele secţii ale bibliotecii şi au funcţionat două decenii. Cei douăzeci de ani, cât biblioteca a funcţionat în spaţiul din strada Republicii nr. 44, au fost anii de adevărată dezvoltare a bibliotecii în plan cantitativ şi calitativ.

Din anul 1994, biblioteca s-a mutat cu secţia pentru copii în clădirea Casei de Cultură, iar cu secţia pentru adulţi în strada Republicii nr.65.

Circulaţia mare a fondului de carte a dus la degradarea rapidă a celor mai solicitate cărţi. Pentru prelungirea duratei de utilizare a cărţilor, în anul 1986, biblioteca reuşeşte să pună în funcţiune un atelier de legătorie cu un legător cu normă întreagă, care va face să arate cu totul altfel aspectul fizic al cărţilor cu cea mai mare circulaţie.

De-a lungul anilor, începând cu anul 1964, şi până în anul 1990, biblioteca a prestat şi muncă de îndrumare şi control pentru bibliotecile comunale din zona Târnăveniului. Periodic s-au făcut deplasări la bibliotecile respective, unde bibliotecarii orăşeneşti au ajutat prin munca lor directă la punerea pe picioare a bibliotecilor comunale.

Înapoi
alte imagini: 1, Biblioteca Municipală Târnăveni Aspect din bibliotecă 2, Biblioteca Municipală Târnăveni Aspect din bibliotecă 3, Biblioteca Municipală Târnăveni Aspect din bibliotecă 4, Biblioteca Municipală Târnăveni Aspect din bibliotecă 5, Biblioteca Municipală Târnăveni Aspect din bibliotecă 6. Biblioteca Municipală Târnăveni Aspect din bibliotecă
Începutul paginii

Evoluţia colecţiilor

De la înfiinţarea sa şi până în prezent, biblioteca a cunoscut un drum ascendent, subraportul îmbogăţirii patrimoniului său, al diversificării serviciilor pe care le oferă populaţiei, dar, mai ales, în privinţa creşterii numărului utilizatorilor care beneficiază de acest însemnat act de cultură.

Pentru a putea urmări, în timp, drumul parcurs de bibliotecă, dăm câteva cifre:

Evoluţia colecţiilor şi a personalului
An Nr. volume Nr. cititori Nr. de volume consultate Personal de
bibliotecă
1949
2.000
350
1.200
1/2
1952
4.500
700
2.600
2
1956
17.500
1.500
12.000
3
1958
18.562
1.600
25.000
4
1961
22.937
1.709
28.565
4
1968
31.375
2.627
55.575
4
1971
36.604
2.511
60.754
4
1975
45.825
3.584
57.465
3
1980
57.746
4.133
85.733
4
1985
62.499
4.050
80.026
4
1989
66.404
4.079
81.982
5
1990
64.563
2.903
23.027
5
1991
65.594
2.917
52.269
5
1993
70.346
3.406
73.473
5
1996
72.172
3.510
59.091
5
1999
71.308
3.512
63.610
5
2000
71.992
3.526
72.699
5
2001
72.640
3.614
72.947
5
2003
73.696
3.515
74.326
5
2004
74.119
3.448
76.713
5
2005
74.447
3.124
70.330
5
2006
70.881
2.816
71.658
5
2007
71.631
2.746
77.284
5
2008      
2009        

În tot acest răstimp, de la înfiinţare şi până în prezent, BIBLIOTECA MUNICIPALĂ TÂRNĂVENI şi-a constituit o personalitate proprie, căutând să-şi lege tradiţiile de serviciile moderne ale prezentului, contribuind la completarea lecturii tinerei generaţii, cât şi la formarea profesională a multor tineri, la pregătirea de specialitate în multe domenii, la petrecerea plăcută a timpului liber în compania lecturii.

Pe lângă deservirea cititorilor, biblioteca a organizat şi prezentat o serie de acţiuni de popularizare a cărţii şi bibliotecii, precum: prezentări de cărţi, expoziţii de carte, recenzii de carte, medalioane literare, simpozioane, întâlniri cu scriitori şi autori de cărţi, a organizat mai multe ediţii ale concursului interjudeţean de creaţie literară - TINERE CONDEIE, recitaluri de poezie, şi multe altele.

Înapoi
Începutul paginii

Colecţiile bibliotecii

Biblioteca Municipală Târnăveni. Colecţiile bibliotecii
Colecţiile bibliotecii.

În cei peste 59 de ani de existenţă, biblioteca a evoluat, sub raportul îmbogăţirii patrimoniului său, a diversificării serviciilor pe care le oferă populaţiei municipiului. Fondul de carte s-a format din achiziţii curente din producţia editorială românească, uneori şi din producţia editorială străină. Majoritatea cărţilor au fost cumpărate de-a lungul anilor, urmărind cu atenţie planurile editoriale, cât şi ofertele editurilor specializate. Completarea fondului de carte s-a făcut în mod ştiinţific, profesional, cheltuind cu chibzuinţă puţinii bani pe care i-a avut alocaţi biblioteca în acest sens. În acelaşi timp a acceptat şi donaţii de la locuitorii urbei, sau de la REZERVA NAŢIONALĂ DE CARTE, iar uneori şi de la BIBLIOTECA JUDEŢEANĂ MUREŞ. Printre donatorii particulari, menţionăm donaţia făcută de generalul de armată Alexandru DOBRICEANU, care a luptat în al doilea război mondial la Oarba de Mureş. Uniforma de campanie a distinsului general se află depusă la Muzeul Municipal Târnăveni.

Dacă facem o analiză atentă a evoluţiei fondului de carte în Biblioteca Municipală Târnăveni, ajungem repede la concluzia că fondul de carte a crescut constant până în anul 1993 cu 3-4000 de volume anual. Precizăm că banii de carte erau repartizaţi direct de Ministerul Culturii, în funcţie de numărul de locuitori, iar din 1994, de când s-a trecut cu banii de carte la administraţiile locale, a început şi coşmarul bibliotecii.Dacă înainte de 1993 se cumpăra carte în jur de patru mii de volume, după această dată s-a cumpărat carte în procent de zece ori mai mic, adică 400-500 volume.

În decurs de zece ani, datorită situaţiei grele prin care a trecut localitatea noastră, multe societăţi comerciale închizându-şi porţile, cât şi faptului că în fruntea localităţii au ajuns oameni care nu au înghiţit cultura atât la propriu cât şi la figurat, fondul de carte a bătut pasul pe loc, învechindu-se şi deteriorându-se datorită uzurii fizice premature.

Cu resurse puţine, dar bine orientate, biblioteca a reuşit să adune în rafturile sale 74.119 volume.

FONDUL DE CARTE era astfel structurat la începutul anului 2005:

  • literatură:- 44.324 volume
  • ştiinţe exacte şi tehnică - 10.769 volume;
  • ştiinţe umane şi sociale - 7.985 volume;
  • generalităţi şi artă- 11.081 volume;

DUPĂ LIMBĂ

  • română   - 59.975;
  • maghiară - 11.584;
  • germană -  1.212;
  • alte limbi -  1.348;

Biblioteca mai dispune de un număr mic de discuri, diafilme, casete audio şi video. În bibliotecă s-au mai organizat câteva albume cu fotografii din activitatea instituţiei, cât şi cu fotografii de la evenimente mai importante din istoria localităţii.

Noile reglementări în domeniul bibliotecilor, prin Legea 593/2004, care modifică Legea 334/2002- legea bibliotecilor, republicată  în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 132/2005, creează cadrul legal pentru dezvoltarea colecţiilor bibliotecilor publice cât şi activitatea cu utilizatorii, în general. Rămâne ca cei ce se ocupă de soarta bibliotecii să se preocupe cu adevărat, ca biblioteca să-şi recapete bunul renume ce l-a avut până în anul 1994, când Biblioteca Municipală Târnăveni era considerată una dintre cele mai bune biblioteci din judeţul Mureş, alături de Biblioteca Municipală Petru Maior din Reghin.

 

Înapoi
Începutul paginii

Secţia pentru cititori adulţi

Biblioteca Municipală Târnăveni. Secţia pentru cititori adulţi.
Secţia pentru cititori adulţi.

Biblioteca Municipală Târnăveni are două secţii: adulţi şi copii.

Secţia pentru adulţi se află amplasată la parterul imobilului din strada Republicii nr.65, telefon: 0265-440573.

Din anul 1994, biblioteca s-a mutat cu secţia de copii în clădirea Casei de Cultură, iar cu secţia adulţi în strada Republicii nr.65.

Este anul din care încep cele mai grele zile pentru personalul bibliotecii, cât şi pentru soarta cărţilor. Spaţiul secţiei pentru adulţi, în suprafaţă totală de 250 m2  este amplasat la parterul unui bloc de locuinţe, unde neglijenţa locatarilor a făcut ca, periodic, biblioteca să fie inundată, iar o serie de cărţi să fie scoase prematur din circulaţie. Mobilierul de bibliotecă a avut şi el mult de suferit, datorită inundaţiilor repetate cât şi condensului puternic din timpul sezonului rece, datorat faptului că geamurile bibliotecii sunt prevăzute numai cu un singur rând de sticlă. Biblioteca a înregistrat şi un regres, dacă luăm în calcul faptul că în vechiul spaţiu a avut sală de lectură corespunzătoare, unde se puteau asigura condiţii de studiu dintre cele mai bune.

De zece ani, secţia adulţi duce lipsă de o sală de lectură, cititorii fiind nevoiţi să studieze într-un colţ al bibliotecii, unde am amenajat un loc pentru studiu, în spatele unor rafturi. Acest provizorat durează de prea mult timp, iar autorităţile aşteaptă să le smulgi fiecare drept, chiar dacă el este consfinţit de lege. Departe de a fi un nostalgic, trebuie să remarc, cu regret, că noile autorităţi post-decembriste s-au dovedit a fi insensibile la lectură şi carte. Tot ce biblioteca realizează, reuşeşte numai cu eforturi înzecite, printr-o continuă luptă, parcă cu morile de vânt. Dacă această zbatere nu ar fi permanentă, biblioteca ar intra pe un drum fără întoarcere. Declinul economic al oraşului şi obtuzitatea clasei politice locale au plasat biblioteca într-un con de umbră, din care se zbate de zece ani să iasă.

Fondul de carte al secţiei pentru adulţi este organizat după clasificarea zecimală universală, pe domenii de activitate de la grupa 0 la 9. În sala de împrumut cu acces liber la raft sunt expuse peste 20.000 volume, unde cititorii pot să-şi aleagă singuri cartea dorită. Un depozit de carte, cu peste 30.000 volume, stă la dispoziţia cititorilor prin intermediul bibliotecarilor. În depozit se află, fie dublete, fie titluri care nu mai au loc pe rafturile cu acces liber pentru cititori. În sala cu acces liber la raft sunt expuse cărţi mai noi, precum şi cărţile cu cea mai mare circulaţie. Pentru a facilita cititorului accesul la orice domeniu al cunoaşterii, am căutat pe cât am putut să expunem pe rafturile cu acces liber carte din fiecare domeniu, proporţional cu fondul existent în bibliotecă. Putem spune că nu este domeniu care să nu fie reprezentat la raftul cu acces liber.

Biblioteca reţine pentru cititori publicaţii pe care ei nu le găsesc la raft, deoarece acestea sunt împrumutate. Cititorii sunt anunţaţi printr-o scrisoare sau printr-un telefon de reţinerea cărţii. Prin această metodă, cititorii pot ajunge la publicaţiile dorite pe care ei nu le găsesc la raft. Dacă biblioteca nu are o anumită carte, atunci o aduce de la altă bibliotecă din ţară, în cadrul împrumutului interbibliotecar. Secţia pentru adulţi practică împrumutul la domiciliu, urmăreşte recuperarea cărţilor împrumutate, popularizează cartea şi biblioteca prin acţiuni specifice ei, cum ar fi: vitrinele de carte (tematice, aniversare, comemorative), expoziţii de carte, prezentări de carte, recenzii de carte, întocmeşte şi prezintă bibliografii de recomandare sau la cerere.

Secţia pentru adulţi a Bibliotecii Municipale Târnăveni mai dispune şi de un spaţiu amenajat în regim de sală de lectură, unde pune la dispoziţia cititorilor un bogat fond de referinţă: dicţionare, enciclopedii, lexicoane în limba română, maghiară, germană, engleză şi franceză. De asemenea, mai deţine colecţia Monitorului Oficial, începând cu anul 1966, colecţia de hotărâri ale Consiliului Local, ziare şi reviste, lucrări de artă, atlase, albume, monografii. Toate aceste publicaţii se consultă în regim de sală de lectură, fără să fie împrumutate cititorilor pentru studiu acasă. Accesul în sala de lectură este permis şi persoanelor care nu sunt înscrise la bibliotecă, ele fiind notate în registrul sălii de lectură. Sala de lectură are o capacitate de 16 locuri, iar în orele de vârf devine neîncăpătoare.

Despre fondul de carte al BIBLIOTECII MUNICIPALE TÂRNĂVENI, secţia pentru adulţi, utilizatorii se pot informa prin intermediul cataloagelor de bibliotecă, ALFABETIC şi SISTEMATIC. Tot pentru înlesnirea găsirii de către cititori a unor publicaţii se mai pot folosi următoarele fişiere: fişierul legislativ, fişierul pe subiecte, fişierul periodicelor, fişierul cu noutăţi, fişierul cu bibliografia locală. Despre acţiunile cu cartea ale bibliotecii, utilizatorii se pot informa din afişele bibliotecii, din presă, de la radio, uneori de la televiziunea locală sau prin invitaţii scrise, pe care biblioteca le expediază pe adresa utilizatorilor, de-acum şi de pe site-ul bibliotecii.

 

Înapoi
Începutul paginii

Secţia pentru copii şi tineret

Biblioteca Municipală Târnăveni. Secţia pentru copii şi tineret.
Secţia pentru copii şi tineret.

Secţia pentru copii şi tineret a bibliotecii funcţionează în clădirea Casei de Cultură, având o suprafaţă de 100 m2 şi are intrarea direct din strada Republicii nr. 32. Înfiinţată în anul 1971, secţia pentru copii are în prezent un fond de carte de peste 17.000 volume. Conţinutul fondului de carte enciclopedic permite satisfacerea cererilor de lectură pentru toate categoriile de vârstă, răspunzând cerinţelor procesului de învăţământ, informării micilor cititori asupra diverselor probleme din domeniul ştiinţific, cultural şi beletristic, la nivelul vârstei şi preocupărilor lor. În procesul de învăţământ, lectura ocupă un loc important, oferind suportul activităţilor intelectuale şi dezvoltând comportamentul necesar orientării în mediul social.

Pentru ca iniţierea elevilor în tainele tehnicilor de lectură să aibă efectul scontat, implicarea bibliotecarilor de la secţia pentru copii se face prin: afişarea listelor bibliografice, nu numai pentru limba şi literatura română, ci şi pentru celelalte discipline de învăţământ, prospectarea programelor şcolare în vederea achiziţionării cărţilor adecvate studiului, activităţii cu cartea, antrenarea elevilor în munca de bibliotecă. Totodată, pentru buna orientare a lecturii, sunt folosite, pe lângă îndrumarea şi sfatul bibliotecarului, catalogul alfabetic, fişierul ilustrat, casete audio, discuri, etc. Cărţile situate pe rafturi cu acces liber sunt clasate pe domenii corespunzătoare intereselor de lectură ale şcolarilor şi pe criterii de vârstă.

Secţia pentru copii organizează numeroase acţiuni de popularizare a cărţii, în colaborare cu şcolile, acţiuni care contribuie la formarea gustului şi a pasiunii pentru lectură. Citind, copiii îşi îmbogăţesc vocabularul cu cuvinte noi, caută modele pentru viaţă în lectură, în simbolurile legendare, în biografiile marilor personalităţi. Copiii sunt cititori pasionaţi. Cartea le deschide larg porţile lumii; în ea găsesc răspuns la miile de probleme care le frământă mintea. Citind, copiii îşi îmbogăţesc mintea şi sufletul. Ei devin mai înţelepţi şi mai pasionaţi pentru bine şi frumos. Prin lectura condusă cu discernământ, elevii pot face comparaţii între cultura autentică şi subcultură, descoperind, prin intermediul cărţii şi a bibliotecii, o lume elevată, având ocazia să-şi modeleze nu numai spiritual, dar şi caracterul. Îndrumarea lecturii copiilor este una dintre cele mai complicate probleme educative. O carte valoroasă citită la o vârstă când poate fi înţeleasă are o influenţă bună asupra formării copilului. O carte proastă sau prea grea pentru puterea de înţelegere a micului cititor nu aduce nici un folos sau poate fi chiar dăunătoare.

 

Înapoi
alte imagini: 1, Biblioteca Municipală Târnăveni Secţia pentru copii şi tineret în sediul Casei de cultură. 2, Biblioteca Municipală Târnăveni Secţia pentru copii şi tineret - Aspect din bibliotecă 3, Biblioteca Municipală Târnăveni Secţia pentru copii şi tineret - Aspect din bibliotecă 4, Biblioteca Municipală Târnăveni Secţia pentru copii şi tineret - Aspect din bibliotecă 5, Biblioteca Municipală Târnăveni Secţia pentru copii şi tineret - Aspect din bibliotecă 6. Biblioteca Municipală Târnăveni Secţia pentru copii şi tineret - Aspect din bibliotecă
Începutul paginii

©2003 Biblioteca Judeţeană Mureş