Istoricul Bibliotecii Judeţene Mureş - directorul Dimitrie Poptămaş

 

Portret în devenire

Era prin anii 1957, ani dintr-o epocă frământată, dominată de „ascuţirea luptei de clasă” şi de atotputernicile cartele, fără de care nu puteai cumpăra absolut nimic. Viaţa culturală se înfiripa din te miri ce, cu toate opreliştele ideologice. Şi la Târgu-Mureş se discuta literatură în cenaclul „Liviu Rebreanu”, frecventat de experimentaţi scriitori, precum Alexandru Munteanu, Mihail Pintea, Traian Dragoş, Trifan Tompea şi apreciatul critic literar de la Gând românesc, Gândirea şi România literară, forţat să desfăşoare o muncă insignifiantă, Septimiu Bucur, dar şi de mulţi tineri.

Printre aceştia din urmă l-am remarcat pe tânărul poet Dimitrie Poptămaş, de la Biblioteca Regională – aveam să aflu – prezent la fiecare „şedinţă” a cenaclului proaspăt reînfiinţat. Nu avea încă douăzeci de ani, dar, spre deosebire de alţii ca el, era un bun cunoscător al literaturii române şi universale, datorită nenumăratelor cărţi citite, pentru mulţi dintre noi chiar un mic enciclopedist. Aşa l-am cunoscut în acea toamnă a anului 1957, bătăios în discuţii, documentat, întotdeauna respectuos faţă de creaţie şi autor, făcând dese comparaţii cu ceea ce citise.

Dimitrie Poptămaş îşi are obârşia pe plaiurile Câmpiei Transilvaniei, pe locurile care le-au fost leagăn şi sălaş şi lui Gheorghe Şincai şi lui Petru Maior, şi multor intelectuali români de frunte. S-a născut în Nima Râciului la 25 aprilie 1938, în familia preotului Dumitru, bucurată de mulţi copii daţi de Dumnezeu; aşadar, în înmuguririle de primăvară, la două zile după Sângeorz, în zodia taurului. Acum se pune verdeaţă pe casă şi pe stâlpii porţii, acum se împodobesc uşile, ferestrele şi prispa casei cu crengi înverzite de salcie şi de tei, spre semn de primăvară. Cu toate acestea, copilăria nu i-a fost prea fericită. Doar peste un an a început războiul, satul natal intra, din august 1940, în teritoriul cedat Ungariei horthyste, iar, pe când a început a merge la şcoală, tăvălugul sovietic venea cu o mulţime de frământări. Copilul se bucura de „farmecele şi frumuseţile” naturii de pe Văile Milăşelului şi Comlodului, iar, mai apoi, de pe colinele satului Moişa unde slujea părintele Dumitru încă din 1939, mama Maria fiind învăţătoare. Rămânea, totodată atras de numărul mare de cărţi care se asemănau între ele prin dimensiunile reduse şi frontispiciul atrăgător al copertei din biblioteca părintească – cum singur mărturiseşte. Prin ele a învăţat să citească, înainte de abecedar, prin ele a pătruns în lumea poveştilor cu împăraţi, prinţi şi prinţese, prin ele şi-a croit drum în „lumea minunată” a personajelor lui Creangă, Ispirescu şi Andersen. Iar, mai târziu, tot aceste cărţi i-au creat îndemnul de a-şi constitui prima bibliotecă personală cu opere importante ale marilor clasici, români şi străini, dintre care nu puteau lipsi Şincai şi Petru Maior, Alecsandri, Eminescu, Coşbuc ori Slavici, Caragiale şi Odobescu.

 

 

 

Despre bibliotecarul Dimitrie Poptămaş s-au rostit, nu o dată, mulţi colegi de breaslă dintre cei mai importanţi din ţară. Trăind o viaţă printre cărţi – cum singur spune – şi slujind o jumătate de veac într-una dintre cele mai mari biblioteci publice româneşti, tânărul obişnuit de acasă cu cartea, iscoditor şi avid de cultură, a reuşit să cunoască tot ce era legat de instituţie, de la istoricul ei, până la proaspăt intrata carte ori gazetă.

A fost, încă din 1962, şi bibliotecar metodist, colindând ca îndrumător oraşele şi comunele fostei Regiuni Autonome Maghiare, iar, din 1968, ale judeţului Mureş. După cum nu puţini au putut observa, ajunsese la fel de cunoscut pe Mureşul de Sus şi pe Oltul Superior ca un activist regional ori judeţean. E şi motivul pentru care era şi este invitat la manifestările culturale din teritoriu, şi nu numai la cele iniţiate de biblioteci. Şi întotdeauna a ştiut să-şi ducă gândul şi vorba cu înţelegere, cu respect pentru actul cultural, însoţite de îndemnuri prieteneşti. S-a manifestat în acest sens ca inspirat orator, o calitate moştenită din familie, dar şi exersată în atâtea momente ale vieţii sale profesionale.

Iar dacă vrem să aruncăm o ochire retrospectivă spre această adevărată vocaţie de îndrumător şi participant cu vorba şi fapta la actele culturale din judeţul Mureş şi din ţară am putea afirma fără tăgadă că n-a fost manifestare, de la prezentări de carte, la simpozioane, sesiuni pe teme culturale, sărbători religioase ori ale localităţilor, la care să nu fie invitat.

Chiar şi acum când, începând cu vara lui 2005, a ieşit la pensie. Să recunoaştem cu respect amestecat cu a anumită invidie că luminismul sincer şi asumat este pentru Dimitrie Poptămaş o adevărată vocaţie intrinsecă. Dar ne-am cam îndepărtat de bibliotecarul Dimitrie Poptămaş, deşi nu în totalitate. Cel care răspândeşte lumina prin carte o va face neapărat şi altfel. Îndrăgostit de carte până la veneraţie, n-a putut să rămână departe de ea şi de cerinţele unei biblioteci publice.

A devenit proverbială în urbea noastră de pe Mureş observaţia unui scriitor despre modul cum lua Dimitrie o carte în mână, mângâind-o mai întâi, apoi deschizând-o cu evlavie, cu respect şi preţuire, ochii luminându-i-se într-un zâmbet de iubire. Atât ca bibliotecar, şef de serviciu, iar apoi, din 1985, director, avându-l drept model pe Aurel Filimon, căruia îi repugna simpla preocupare a bibliotecarului de organizator al depozitului de cărţi, a desfăşurat o muncă sisifică de îmbogăţire a patrimoniului, îndeosebi prin achiziţionarea de carte veche românească. Era cunoscut pentru această preocupare de toţi anticarii din ţară, frecventaţi cu regularitate de el, care-i făceau rost de cărţi rare şi i le încredinţau cu respectul cuvenit. Şi nu numai atât. În acelaşi spirit cultural era apreciat pentru cunoaşterea acestui patrimoniu şi felul în care-şi servea cititorii. Îndeosebi după ce a început să coordoneze depozitul de carte, reviste şi gazete de dinainte de 1944, n-a fost cercetător care să nu beneficieze de îndrumările lui, de documentele ce i le aducea pe masa de studiu. Se regăseşte şi în acest fapt acea pasiune luministă, dublată – după afirmaţia profesorului universitar Mircea Regneală – de „seriozitate, demnitate şi un patriotism care depăşeşte uneori înţelegerea oamenilor comuni,” de veritabil ardelean.

Ar trebui să ne oprim într-un scurt excurs, şi asupra acestei coordonate a bibliotecarului Dimitrie Poptămaş. El şi-a slujit biblioteca considerând ca o menire şi o datorie a scrie despre ce înseamnă ea în viaţa culturală şi ce adăposteşte în rafturi şi depozite. Astfel, în 1979, împreună cu mai mulţi colegi, participă la scrierea şi publicarea volumului Biblioteca Judeţeană Mureş, un ghid pentru cititori şi cercetători cuprinzând informaţii utile privind istoricul instituţiei, colecţiile, fondul Teleki – Bolyai, serviciile specializate şi de împrumut. Un „îndrumar al unui îndrumar”, „profesiunea de credinţă a unui colectiv harnic şi serios, modest şi adânc în îndeletnicirea de a da «a doua viaţă» cărţilor” – după aprecierea profesorului Iulius Moldovanu din Cuvânt înainte.

Declanşată această preocupare, va deveni o constantă a scrisului bibliotecarului şi publicistului Dimitrie Poptămaş. O serie lungă de articole şi studii îi vor apărea pe această temă în diverse gazete ori reviste de specialitate. Toate acestea vor fi cuprinse într-o sinteză de spirit în studiul Biblioteca Judeţeană Mureş, colecţie unitară – funcţii multiple, publicat în revista Biblioteca Bucureştilor, din 2001, reluat în 2003 în frumoasa sa carte Philobiblon mureşean. Un studiu apreciat de cercetătorii în biblioteconomie îndeosebi prin viziune şi modernitate. Plecând de la bunele tradiţii întru slujirea cărţii şi cititorului, autorul abordează, pe rând, biblioteca publică, cerinţă şi a acestui timp invadat de internet, apoi varietatea şi calitatea colecţiilor, cartea veche românească, colecţiile enciclopedice sau activitatea editorială şi, nu în ultimul rând, trecerea de la cataloagele tradiţionale la informatizare computerizată. E un studiu dedicat bibliotecii în ofensiva culturală a prezentului cu aplicaţie la instituţia pe care o slujeşte de o viaţă. Spuneam, undeva, că specialistul în biblioteconomie care este Dimitrie Poptămaş, atât prin informaţie cât şi prin cunoştinţe, ar fi putut sluji de drept şi cu folos la o catedră universitară, şi nu greşeam.

 

imagini de epocă: 1
În imagine Dimitrie Poptămaş şi Halász Boriska.
, 2
La constituirea secţiei periodice, a Bibliotecii Regionale din Târgu-Mureş−1958.
De la stânga spre dreapta:  Rácz Béla, Dan Anna, Dimitrie Poptămaş, Berkészi Ilona, Koffol Katalin, Berki Ibolya.
, 3
Sosesc cărţi.
.

 

 

Cu talentu-i plurivalent şi interesul constant pentru fondurile de carte şi publicaţii ale bibliotecii, Dimitrie Poptămaş a iniţiat, încurajat şi susţinut scrierea de către colegi a colecţiei Bibliografii mureşene, în care au apărut până acum mai multe lucrări bibliografice despre publicaţii, cărţi, albume, şi hărţi, alături de două lucrări de referinţă, Scriitori români mureşeni, un dicţionar bibliografic de Ana Cosma, apărut în 2000, şi un altul, Oameni de ştiinţă mureşeni, mult mai extins în timp şi cuprindere, de Ana Todea, Fülöp Mária şi Monica Avram, publicat în 2004. Fiecare dintre biografii cuprind indici orientativi, pe materii, cronologici, geografici, de tipografii şi de nume. Toate aceste lucrări de certă valoare bibliografică şi culturală au fost însoţite, în lumea cărţilor, de un cuvânt introductiv al coordonatorului colecţiei, nu altul decât Dimitrie Poptămaş, cu gândul că astfel de lucrări vor dăinui în timp, în ciuda existenţei mijloacelor electronice, a evoluţiei extraordinare de stăpânire, stocare şi găsire a datelor de acest gen.

El însuşi, ca un bibliotecar ce se respectă, a întocmit multe bibliografii, precum Vasile Netea: Bibliographie historique et littéraire, publicată în Revue Roumaine d’ Histoire, din 1982, Bibliografie orientativă a romanului românesc apărut în ţară între anii 1945 – 1989, publicat în continuarea lucrării lui Anton Cosma, Romanul românesc contemporan, Cluj-Napoca, 1998, O bibliografie a eseului românesc contemporan, 1944 – 1976, extras din Libraria, anuar II, 2003 şi Revista Vatra. Indice bibliografic 1971 – 1989, rămas, din păcate, în manuscris. Împreună cu Mózes Júlia, colega sa, întocmeşte şi publică, abia în anul 2000, lucrarea Publicaţiile periodice mureşene 1795 – 1972, cu un studiu introductiv de Vasile Netea. Cartea, terminată în urmă cu „aproape trei decenii,” a fost retrasă din tipografie, fiind „cotată ca periculoasă,” dar utilizată fără oprelişti în manuscris, de cei interesaţi în cunoaşterea istoriei presei şi culturii locale. Autorii au fişat fondul de periodice din biblioteca judeţeană, din colecţii particulare, precum şi din biblioteci din ţară, recurgând, atunci când n-au găsit exemplare în fondurile bibliotecilor, la alte izvoare bibliografice, precum bibliografii, monografii ori semnalări în presa vremii, memorii scrise sau orale.

De remarcat că descrierea fiecărei publicaţii începe cu prezentarea de bază, după primul număr, cu elemente precum titlul, subtitlul, redactorii, editorii, directorii, periodicitatea, locul apariţiei, anii de apariţie şi formatul. Urmează o parte specială cu schimbările survenite, suplimentele, eventuale adnotări, referinţe şi izvoare bibliografice, locul de depozitare, iar pentru unele mai importante şi colaboratorii, rubricile mai însemnate ori referinţe bibliografice. Profesorul Vasile Netea ne lasă în Introducere o adevărată monografie asupra presei româneşti mureşene şi apreciază vădita competenţă, remarcabila pasiune şi obiectivitatea ştiinţifică a autorilor, lucrarea oferind cititorului nu numai o oglindă concludentă a aspectelor şi duratei acestor periodice, ci „totodată şi prilejul unor reflecţii şi aprecieri de natură istorică şi politică asupra condiţiilor în care s-a dezvoltat presa mureşeană.” Şi, nu în ultimul rând, „asupra unor cărturari fără a căror conştiinţă militantă şi pasiune pentru scrisul publicistic şi pentru cultură, cu greu s-ar putea înţelege apariţia atâtor din aceste periodice, care însemnează tot atâtea încercări de a birui dificultăţile vremii.” Totodată, consideră că lucrarea lui Dimitrie Poptămaş şi Mózes Júlia este „întâia încercare de a prezenta în mod bibliografic scrisul publicistic” din fostul şi actualul judeţ al Mureşului, cuprinzând atât periodicele româneşti, cât şi cele maghiare şi germane, într-o viziune unitară.

O preocupare constantă a scrisului cercetătorului Dimitrie Poptămaş a constituit-o cartea veche românească existentă în bibliotecile mureşene, o continuare firească a lucrării de licenţă. A publicat de-a lungul anilor câteva studii, bine documentate, rămase de referinţă, pe această temă: Mărturia cărţilor reghinene, Tiparul românesc, expresia unităţii naţionale, Cartea românească veche din judeţul Mureş, Răspândirea Cărţii româneşti de învăţătură (Iaşi, 1643) în localităţi din jurul Reghinului, Mărturii privind difuzarea şi circulaţia „Istoriei” lui Petru Maior, găzduite în revistele Vatra, Manuscriptum, Biblioteca ori în volumele Reghinul cultural. Acestea au fost completate cu câteva studii prezentate la sesiuni ştiinţifice de profil şi publicate în volumele închinate acestora, urmărind, şi în acest caz, teme importante referitoare le prezenţa şi circulaţia Cazaniei lui Varlaam în judeţul Mureş, preţul de achiziţie a acesteia, ca şi unele contribuţii la bibliografia românească veche. După cum, pe bună dreptate remarca profesorul universitar Mircea Regneală (în Buletinul ABIR din 2004), cercetătorul târgumureşean „vădeşte un deosebit apetit” pentru studiul cărţii vechi din întreg spaţiul mureşean, stabilind, în acelaşi timp, relaţii cu fenomenele sociale şi politice din Transilvania şi făcând astfel dese trimiteri la fapte şi întâmplări cu semnificaţii mai adânci. Dimitrie Poptămaş s-a impus, prin aceste studii, ca unul dintre cei mai avizaţi cercetători de carte veche românească din peisajul scrisului mureşean.

Şi fiindcă facem o evaluare a scrisului Domniei Sale nu putem omite din acest periplu, înainte de toate, valorificarea unor surse documentare precum memoriile ori scrisorile unor oameni de cultură, mari prelaţi ai bisericii şi scriitori. Astfel, a publicat corespondenţa dintre Emil Cocoş şi Vasile Netea ori Vasile Netea şi Mircea Streinul, o scrisoare a episcopului Iuliu Hossu din surghiun, un memoriu al Episcopului Alexandru Todea precum şi un altul al Episcopilor Bisericii Unite cu Roma din octombrie 1974, ambele către conducerea statului român comunist de atunci. Cine cercetează revista Vatra şi publicaţiile locale se întâlneşte mereu cu scrisul lui Dimitrie Poptămaş care, în articole şi eseuri, abordează o tematică pe cât de variată, pe atât de interesantă. Indiferent dacă prezintă cărţi şi documente aflătoare în Biblioteca Judeţeană, presa mureşeană din perioada interbelică, întâlniri cu scriitori şi oameni de cultură, scrisul lui te cucereşte, este convingător, gândit şi simţit.

Cu aceeaşi seriozitate şi competenţă s-a ocupat, în calitate de preşedinte al Fundaţiei Culturale „Vasile Netea”, de publicarea colecţiei Caiete mureşene. Dimitrie Poptămaş cunoştea nu numai cartea, dar ştia şi cum se face, fiind bine informat în acest domeniu de la caracterul literei, la structurarea în pagină şi alegerea ilustraţiilor. Din cele aproape douăzeci de volume editate de Fundaţie, în definitivarea multora s-a implicat direct, însoţindu-le cu prefeţe ori repere bibliografice. E suficient să amintim doar Un om pentru Târgu-Mureş: Emil A. Dandea (1995), Elie Câmpeanu – omul şi faptele sale (1999), Ion Chinezu – relief în posteritate (1999), Aurel Filimon – consacrare şi destin (2001) sau Iosif Pop. Credinţă şi apostolat (2004), memoriile lui Iosif Pop fiind cercetate în manuscris, culese şi corectate, până la stabilirea definitivă a cărţii. E de mirare de unde poseda nu numai cunoştinţele generale despre carte şi tipar, dar mai ales puterea de muncă exemplară, care s-a consumat şi în iniţierea şi coordonarea anuarului bibliotecii Libraria, aflat, iată, la al patrulea volum, şi îndeosebi îngrijirea, redactarea şi prefaţarea celor cincisprezece volume din Ţara fagilor, almanahul cultural – literar al românilor nord – bucovineni. Libraria, coordonat de Dimitrie Poptămaş, director, Monica Avram, secretar de redacţie, iar ca redactori Mihail Art. Mircea, Mariana Ciurca şi Radu Mihail, în prezentarea tehnico – grafică a lui Alexandru Tcaciuc, este unul dintre cele mai bune anuare din ţară. Încă de la pornire, în 2002, colectivul redacţional îşi propunea să publice studii şi comunicări de bibliologie, analize statistice şi sociologice, medalioane ale unor personalităţi, cercetări bibliografice, note de lectură ş.a. S-a realizat cu mult mai mult. Primul volum încorporează lucrările Simpozionului naţional organizat cu ocazia împlinirii a 200 de ani de lectură publică la Târgu-Mureş; al doilea e dedicat în întregime cărţii şi teoriei comunicării, iar cel de al treilea, Simpozionului naţional „Gheorghe Şincai – sub semnul istoriei”, prilejuit de împlinirea a 250 de ani de la naşterea cărturarului, o adevărată sinteză monografică în studii de valoare. În toate cele trei volume studiile sunt semnate de bibliotecari, cercetători, personalităţi culturale locale şi din ţară, prestigiul anuarului fiind de necontestat. Ţara fagilor, Bucovina sau Moldova de Sus cum îi spunea Nicolae Iorga – zice Dimitrie Poptămaş - s-a născut în ziua când ne-am întâlnit cu inimosul publicist şi scriitor cernăuţean Dumitru Covalciuc, om de voinţă şi acţiune. Pentru o mai bună înţelegere, „am apelat la cuvântul strămoşesc îmbrăcat în haina specifică a latinităţii,” cartea dorind să fie o permanenţă peste timp a Societăţii Culturale „Arboroasa” din Cernăuţi. Almanahul a fost structurat, de la primul volum, pentru a cuprinde pagini de istorie a românilor nord-bucovineni, din cele mai îndepărtate timpuri până la exilul siberian ori martiriul din timpul totalitarismului sovietic, monografii de localităţi, amintiri din „golgota neamului românesc,” din cronica presei, personalităţi bucovinene, filologie, folclor, credinţă şi, nu în ultimul rând, creaţia literară contemporană. Dacă multe proiecte au rămas doar deziderate – e vorba de o trupă de teatru pentru care au fost pregătiţi la Târgu-Mureş actori, o bibliotecă românească şi un muzeu etnografic, schimburi culturale şi artistice ş.a., care să spargă barajul de sârmă ghimpată, prezent şi azi ca o stavilă între români, a rămas însă Ţara fagilor, scrie Dimitrie Poptămaş într-un din prefeţe, „care se constituie într-un document al perenităţii culturale româneşti şi un model de colaborare şi apropiere dintre noi” şi „speranţa zilei de mâine.”

Am lăsat la urmă cartea omului de cultură, publicistului şi scriitorului Dimitrie Poptămaş, Philobiblon mureşean – o viaţă printre oameni şi cărţi, publicată sub egida Fundaţiei Culturale „Vasile Netea”, în anul 2003. În cuprinsul ei, autorul a adunat studii, articole şi evocări publicate în ultimele decenii în reviste de specialitate sau în presa locală, grupate tematic sub generice sugestive: Biblioteca, Cartea veche românească, Impresii din Basarabia şi Bucovina, Rememorări, Note de lectură, Oameni şi locuri, Presa mureşeană, Ocazionale. De unele dintre aceste studii ne-am ocupat în medalionul nostru, mai ales despre cele care tratează biblioteca şi cartea veche românească. Oricum, trebuie să spunem că lucrarea impresionează prin „înţelepciunea memorialistului şi acribia cercetătorului,” paginile închinate Basarabiei şi Bucovinei relevând „patriotismul fierbinte al autorului” după aprecierea aceluiaşi Mircea Regneală, care continuă: „Din fiecare pagină răzbate suferinţa sa, aproape fizică, pentru neamul românesc atât de urgisit în istoria sa veche şi nouă – un fel de sfâşiere lăuntrică din cauza neputinţei de a croi un nou destin acestui popor.” În volum se regăsesc cărţi şi oameni într-un caleidoscop radiografic de peste o jumătate de veac. Cărţile sunt asemuite cu „ulcioarele” aducătoare de „apă vie” din care „ne adăpăm zi de zi, făcându-ne mai buni, mai generoşi şi mai înţelepţi, calităţi de care ducem astăzi atâta lipsă.” Dar şi în celelalte capitole, Dimitrie Poptămaş s-a rostit cu înţelepciune şi înţelegere. Scrisul lui te încântă nu numai prin varietatea subiectelor ci, mai ales, te emoţionează prin omenia şi bucuria apropierii de semeni, şi, nu rareori, prin lirismul cald şi dragostea manifestate în recompunerea unor portrete, întâmplări, locuri. Indiferent dacă scrie despre Ion Vlasiu, Emil Dandea, Ioan T. Oltean, Alexandru Munteanu ori despre fostele colege Hejja Ilona sau Ana Cosma, el se apropie de oameni cu aceeaşi veneraţie, dragoste şi preţuire. Rândurile ce compun portretul curg din inimă, asemănător unui râu de câmpie, fără oprelişti, lin şi netulburat. Philobiblon mureşean devine cartea unei vieţi, cu tot ce a văzut, gândit şi simţit autorul. Pe de altă parte, beneficiază şi de o ţinută grafică deosebită, pe măsura cunoştinţelor şi preţuirii cărţilor de către autor. Dimitrie Poptămaş e prin această carte – zice Nicolae Băciuţ – „şi cercetător, şi critic, şi istoric literar, e şi conferenţiar, e şi animator, e sufletul ardent al unei instituţii.”

În încheierea acestui medalion nu pot decât să repet ceea ce am scris odinioară despre Dimitrie Poptămaş. Sunt oameni de cultură care au scris mult şi, îndeosebi, s-au dedicat altora, lăsându-ne pagini inspirate despre aceştia sau despre cărţile lor. Totodată, s-a risipit în conferinţe, simpozioane, lăudând ceea ce făceau alţii, ajutându-i pe cât i-a fost posibil, îngrijind cărţi prin propuneri de tematică şi chiar structuri până la iconografie. Exemplul acesta este ilustrat plenar de Dimitrie Poptămaş, cu varii contribuţii de la bibliotecarul, de o jumătate de secol în slujba cărţii, specialistul în biblioteconomie, istoricul bun cunoscător de carte veche românească şi circulaţia acesteia pe Mureşul de Sus şi în Câmpia Transilvaniei, la omul îndrăgostit de râvna înaintaşilor întru cultură şi de oamenii şi de locurile pe care i-a şi le-a cunoscut.

Melinte Şerban

 


©2003 Biblioteca Judeţeană Mureş