Biblioteca Județeană Mureș > Bufniţa, sigla bibliotecii

Bufniţa, simbol al înţelepciunii - siglă a Bibliotecii Judeţene Mureş

Biblioteca Judeţeană Mureş Bufniţa Bibliotecii Teleki-Bolyai
Bufniţa Bibliotecii Teleki-Bolyai

Maria-Magdalena Fall

Bufniţa - vânătorul nocturn

Descrieri ale bufniţei găsim la Aristotel, iar primul studiu ştiinţific despre ea se întâlneşte la Plinius. Ea face parte din ordinul Stigiformmes, pe mapamond fiind cunoscute aproximativ 215 specii.

Caracteristica inconfundabilă a bufniţei este capul rotund şi mare cu un bogat penaj al feţei. Ochii mari sunt aşezaţi în faţă, ciocul este scurt, curbat şi foarte puternic. Datorită poziţiei ochilor bufniţele privesc numai înainte şi totuşi au capacitatea de a vedea aproape totul în jurul lor datorită faptului că pot să-şi rotească capul pe gâtul lor scurt aproape în cerc complet (260- 270 de grade).

Ele îşi încep activitatea de vânătoare odată cu lăsarea serii şi o continuă noaptea.. Ochii mari sunt sensibili la lumină, ceea ce le permite o vedere bună pe întuneric. Auzul este foarte bine dezvoltat, sesizând şi cel mai mic zgomot în iarbă, iar penajul moale şi bogat al corpului le conferă un zbor lin, fără zgomot, dându-le posibilitatea să-şi atace prada prin surprindere. Se hrănesc cu păsări mici, insecte, broaşte şi peşti.

Bufniţa trezeşte în noi fascinaţie şi frică în acelaşi timp. A fost venerată, temută, admirată şi vânată. Ea este un simbol pentru bine şi rău, fiind reprezentată în mitologie, în credinţa populară şi în simbolismul tuturor popoarelor, din toate perioadele istorice, în multe situaţii contradictorii şi a contribuit la menţinerea unor superstiţii.

Simbolismul este un limbaj universal catalizator folosit din cele mai vechi timpuri, care relevă precepte şi credinţe, împărtăşind informaţii şi stârnind emoţii, fiind o formă internaţională de comunicare care depăşeşte barierele de limbă, istorie, naţionalitate, cultură şi religie.

 

 

Înapoi
alte imagini: 1. Biblioteca Judeţeană Mureş Biblioteca Teleki-Bolyai. Restaurarea simbolului bibliotecii.
Vezi sursa imaginii!
Începutul paginii

Simbolul este conotativ, având şi o implicaţie sentimentală, pentru că stârneşte răspunsuri emoţionale, reprezentând indirect o fiinţă sau un obiect.

Originea cuvântului „simbol” derivă dintr-un obicei grecesc antic al unor grupuri de oameni, şi anume acela de a sparge o tăbliţă de lut în bucăţi, fiecare membru al grupului primind la despărţire o piesă. Când grupul se reunea, piesele se reasamblau ca într-un mozaic, confirmându-se astfel identitatea individuală a grupului, acţiune numită în greceşte sumballein ceea ce înseamnă „a aduna împreună.” Astfel a luat naştere cuvântul grecesc sumbolon – semn de recunoaştere - şi de la acest cuvânt s-a dezvoltat latinescul symbolum.

Puterea semnelor şi simbolurilor în antichitate era aşa de mare încât Confucius declara că „semnele şi simbolurile reglementează lumea, nu cuvintele sau legile.”

Simbolurile au fost folosite din cele mai vechi timpuri de către oameni, care încercau să reprezinte prin ele fenomenele inexplicabile pentru acele vremuri, ca de exemplu, răsăritul şi apusul soarelui, fazele lunii sau apariţia instantanee a tunetului şi a fulgerului, acestea din urmă fiind considerate o dovadă a furiei cereşti. Animalele care trăiau alături de om erau percepute în mod similar, ca fiind dotate cu puteri supranaturale, întocmai ca şi copacii, plantele, formele de relief, munţii şi oceanele.

Fiind mereu preocupat de poziţia sa în marea schemă a rânduielii lucrurilor şi punându-şi mereu întrebări despre geneza pământului şi propria sa apariţie, omul a identificat treptat universul cu nişte simboluri ca: oul, care în termeni cosmici s-a născut din apa primară ce ţâşneşte în rai şi pe pământ, sau pomul vieţii – axis mundi (axa lumii) – care unea cele trei domenii: cu rădăcinile pe celălalt tărâm, cu ramuri ce dădeau flori pe Pământ şi cu vârfuri ce ajungeau în rai.

Conceptele cosmice ale primelor simboluri au evoluat îmbrăcând forme religioase, astrologice, filosofice, psihologice. Arta, literatura şi drama au găsit în semne şi simboluri o bogată paletă de inspiraţie.

De exemplu, vechii egipteni au conceput un complex panteonic de zeităţi omnipotente, care guvernau fiecare aspect al vieţii şi al morţii, reprezentându-le prin nişte imagini vizuale vaste. Vechii greci au venerat o multitudine de zei al căror simbolism colectiv a fost atât de puternic, încât l-au adoptat şi romanii, demonstrând astfel rezonanţa durabilă a efectului particular al simbolurilor.

Căutând înţelegerea cosmosului, astrologii urmăreau planetele şi constelaţiile creând sisteme simbolice complicate. Din acele vechi timpuri datează horoscoapele, care sunt şi astăzi consultate în efortul de a prezice viitorul. De studiul şi explicarea simbolurilor au fost atraşi mulţi psihologi, psihanalişti, filosofi, cum ar fi Carl Gustav Jung, Sigmund Freud, Ludwig Wittgenstein şi alţii.

În timp ce arta religioasă era destinată în mod special alegoriei simbolice, în secolul al XIX-lea a predominat naturalismul şi realismul, provocând o reacţie sub forma mişcării simboliste europene, care a triumfat de la mijlocul anilor 1890 până la primul război mondial. Simbolismul a eliberat arta de sub constrângerea rigidă a realismului, pregătind calea mişcărilor de mai târziu: expresionismul, absurdul şi suprarealismul, toate bazându-se pe imagini puternic simbolice. Tot din vremuri străvechi, simbolismul a fost folosit pentru exprimarea identităţii şi pentru a confirma aderarea la anumite grupuri sociale.

Oamenii pot fi simbolizaţi de o trăsătură dominantă a personalităţii lor sau de un atribut, ca de exemplu, înţelepciunea, inocenţa, patriotismul, în timp ce, în termeni psihologici, în realitate, personaje diferite pot purta măşti în scopul ascunderii adevăratului lor ego, împrumutând caracteristici ale fiinţelor pe care le simbolizează masca. Calitatea de membru al sferei unei meserii sau profesii poate defini în plus identitatea, iar simbolurile generice ocupaţionale pot fi adăugate celor care le practică, de exemplu, bărbierul prin briciul bărbierului, iar regele prin coroana sa.

Fiecare simbol este un microcosmos şi poate fi receptat ca fiind expresia unui macrocosm, pentru că încorporează, reflectă şi concentrează structura dinamică a cosmosului şi a minţii umane. Simbolurile conţin în forma lor o bogată moştenire de milenii a experienţelor şi preceptelor umanităţii, folosirea, prezentarea şi interpretarea lor nu rămâne statică, pentru că noile asocieri şi imagini proaspete se adaugă în mod constant entităţii fluide, dinamice luată drept vocabularul nostru simbolic colectiv.

 

Înapoi
 
Începutul paginii

 

Biblioteca Judeţeană Mureş Bufniţa tetradrahmă din Grecia Anticá.
Bufniţa tetradrahmă.

Bufniţa în mitologie şi în credinţa populară

Bufniţa ne fascinează prin alura feţei ei iar faptul că închide ochii, mişcându-şi pleoapele de sus în jos peste globii oculari, ca noi, îi conferă o expresie omenească. Pentru că se aseamănă cu noi, îi atribuim o parte din propria noastă inteligenţă şi înţelepciune.

Pallas Athena, stăpâna oraşului Athena, zeiţă a înţelepciunii, învăţăturilor, artelor, patroana protectoare al filosofilor, era poreclită, cu puţin măgulitoarea poreclă, „ochi de bufniţă”, această pasăre devenind astfel simbolul ei, fiind în acelaşi timp şi simbolul înţelepciunii şi al studiului pentru că, datorită calităţii sale de a vedea prin întuneric şi datorită vieţii sale nocturne, în termeni simbolici penetra ignoranţa.

În mitologia greacă şi romană bufniţei i se atribuiau calităţi profetice, strigătul ei fiind un avertisment al morţii apropiate, dar şi calităţi de protectoare a armatei, bufniţa însoţind luptătorii la război.

Pentru că aceste păsări erau foarte prolifice în Atena, şi fiind considerată vietatea sacră al Athenei Pallas, bufniţa este imprimată pe reversul monedei greceşti din aceea vreme numită tetradrahmă, pe faţa monedei aflându-se ştanţat capul Athenei.

 

Bufniţa tetradrahmă.

Tetradrahma avea pe una din feţe imprimat capul Athenei, iar pe faţa opusă o bufniţa cu ramură de măslin. Bufniţa este văzută rar din cauza vieţii sale nocturne, dar îi auzim ţipătul în noapte, ceea ce sună misterios şi înfricoşător, iar zborul ei lin şi fără zgomot contribuie la perceperea reală a fricii de întuneric.

De aici şi frica străveche a omului de întuneric, care poate deveni periculos tocmai datorită acţiunii de vânătoare a animalelor sălbatice nocturne. Această frică străveche este reliefată în mitologia şi credinţa populară a diverselor culturi din lume. Adesea bufniţele sunt considerate demoni sau aducătoare de nenorocire. Aproape în toate culturile occidentale bufniţa prevesteşte moartea, strigătul ei fiind interpretat ca „vino cu mine.” Rudele unui muribund vedeau pasărea nopţii ca pasăre a morţii, care vine să-i ia sufletul.

Conform unei credinţe a poporului român, cântecul ei s-ar traduce printr-o descriere a chiar gesturilor pe care le face moartea când îl „fură” pe cel hărăzit. Mitologia poporului român asociază bufniţa cu orizontul întunericului şi cu tărâmurile infernale datorită caracteristicilor naturale ale ei – regimul nocturn, strigătul lugubru, zborul lin ca de nălucă, penajul în culori închise, ea apare ca reprezentare malefică, ca mesageră a morţii şi animal de rău augur.

„Deşi glasul acestei păsări este de temut şi nedorit, interpretarea cântecului ei diferă de locul şi momentul în care ea se face auzită. Buha poate prevesti moartea, boala, războiul când cântă ziua ori în cimitire, sau vremea frumoasă când cântă seara ori dinspre răsărit, iar cucuveaua, care de obicei anunţă o moarte iminentă, poate vesti ploaia ori naşterea unui prunc atunci când cântă pe casă şi glasul ei seamănă cu scâncetul unui copil mic.”

„Buhaiul alb,” de exemplu, este considerat pasăre păzitoare de comori şi lucruri scumpe îngropate în pământ. Fiind o pasăre de rău augur, cobitoare aducătoare de moarte, suferinţă, este foarte puţin iubită de omul satului tradiţional şi este ţinută la mare distanţă de spaţiul locuit de acesta. Condiţia ei marginală este subliniată în multe legende populare.

Fiind considerată ca pasăre a diavolului, în evul mediu i se atribuiau puteri malefice de vrăjitoare. Un crud obicei din Grecia antică, urmat chiar şi la noi până acum câteva secole, era acela de a ţintui o bufniţă cu aripile desfăcute pe poarta şurii sau a ogrăzii pentru a proteja vitele şi a apăra ograda şi grădina de fulgere şi incendiu. În culturile indiene şi japoneze, bufniţa avea legături cu crearea lumii.

Credinţa populară a altor culturi considera bufniţa responsabilă de fericire şi de nenorociri de diferite tipuri, de schimbarea bruscă a vremii, de naştere şi de moarte. Fierte sau prăjite ele se foloseau ca şi componente ale diverselor licori vrăjite sau la prepararea medicamentelor. Ca medicament se considera că ajută la alinarea suferinţelor şi la creşterea acuităţii vizuale. Ouăle de bufniţă se foloseau la vindecarea alcoolismului. În multe religii, ca cea a indienilor din America, a luptătorilor din Japonia, în unele părţi din Africa, Australia şi chiar şi în China antică, bufniţa era considerată o pasăre bună, având rolul de mijlocitoare între lumi.

 

 

Înapoi
 
Începutul paginii

Bufniţa sigla unor instituţii Bufniţa, pasăre a înţelepciunii şi studiului este folosită ca siglă de către instituţii precum biblioteci, şcoli, universităţi, edituri, simbolizând prin aceasta menirea acestor structuri instituţionale de a „penetra întunericul ignoranţei, necunoaşterii, lipsei de cultură.”

De aceea, bufniţa se asociază cu cartea, izvor de înţelepciune oferind posibilitatea lărgirii orizontului cultural şi multiplelor satisfacţii estetice şi intelectuale. Mai jos sunt redate siglele folosite de Biblioteca Judeţeană Mureş cu ocazia manifestărilor cultural-artistice organizate de instituţie, aplicându-se pe invitaţii, afişe, pliante-program şi diplome onorifice.

Biblioteca Judeţeană Mureş Bufniţa - prima siglă a bibliotecii.
Bufniţa - prima siglă a bibliotecii.

 

 

Prima siglă a Bibliotecii Judeţene Mureş, creată, prin desenarea unei bufniţe stilizate stând pe o carte închisă, în anul 1991, apare aplicată pe invitaţii şi broşurile-program ale instituţiei începând cu 9 mai 1991.

 

 

 

 

 

 

 

 

Sigla Bibliotecii Judeţene Mureş

 

 

Sigla Bibliotecii Judeţene Mureş a fost creată de informaticianul bibliotecii, Alexandru Tcaciuc, în anul 2001, prin prelucrarea bufniţei de pe sigla neagră, care, alături de sigla Bibliotecii Teleki, este folosită pe antetul documentelor oficiale.

 

 

 

 

 

 

 

Bufniţa în ceară roşie

 

 

Bufniţa în ceară roşie a fost creată după ideea informaticianului bibliotecii, Alexandru Tcaciuc prin aplicarea în relief a bufniţei negre pe sigiliul din ceară roşie cu nouă colţuri. Această siglă se foloseşte simplă sau cu cocarda tricoloră, din anul 2001, pe diplomele de onoare oferite de bibliotecă.

 

 

 

 

 

 

Biblioteca Judeţeană Mureş Bufniţa Teleki.
Bufniţa Teleki.

 

 

Se presupune că sigla Bibliotecii Teleki a fost creată de contele Teleki Domokos în perioada 1940-1944, perioadă în care s-au făcut reparaţii şi modificări la clădirea bibliotecii, s-a zidit una din porţi, în spaţiul astfel obţinut fiind organizat Muzeul celor doi Bolyai, tatăl şi fiul.

În 1958 apare sigla pe ghidul Bibliotecii Teleki.

 

 

Maria-Magdalena Fall


Completare de Alexandru Tcaciuc:

 

Biblioteca Judeţeană Mureş Gulyás Károly - creatorul siglei Biblitecii Teleki-Bolyai.
Gulyás Károly - creatorul bufniţei.

 

Bufnița Telekiana a apărut pentru prima dată pe frontul Bibliotecii Teleki-Bolyai în anii 30 al secolului XX.

În acea perioadă a avut loc o modificare în arhitectura clădirii, unele încaperi au fost zidite, altele deschise. O parte distinctă a reconstrucției clădirii a fost și așezarea siglei bibliotecii - bufnița - deasupra intrării. Ea reprezinta acea mostenire spirituală transilvană care ridică Tîrgu-Mureșul printre centrele culturale importante ale Europei.

Vezi articolul întreg!

Creatorul este Gulyás Károly (1873-1948), care în anul 1907, ca tânăr profesor a fost numit custode al Bibliotecii Contelui Teleki Sámuel.

În decursul anilor el s-a dovedit a fi demn de încredere: timp de 35 de ani rămâne fidel acestei însărcinări, zelos, cu un entuziasm şi simţ al datoriei, pe care îl aveau poate numai cărturarii de altădată.

Postul de bibliotecar la Biblioteca Teleki îl ocupă din 10 noiembrie 1907, conform propriei sale note din registrul de inventar folosit în perioada respectivă.

Totodată, el notează şi lista bibliotecarilor instituţiei dinaintea lui, la fiecare menţionând şi perioada în care au activat.

 

Vezi studiul dnei Bányai Réka în Libraria Anuarul V din 2006.

Înapoi
alte imagini: 1. Biblioteca Judeţeană Mureş Biblioteca Teleki-Bolyai. Bufniţa înaintea restaurării.
Vezi sursa imaginii!
Începutul paginii

©2003 Biblioteca Judeţeană Mureş