Campania „Adoptă o carte”
Descriere
Prin campania „Adoptă o carte”, invităm membrii comunității mureșene să devină, simbolic, parte din familia bibliotecii, donând o carte NOUĂ care va intra în colecțiile Bibliotecii Județene Mureș.
Lansată cu ocazia Zilelor Bibliotecii Județene Mureș – Philobiblon 2025, campania continuă pe tot parcursul anului viitor, oferind tuturor celor care iubesc lectura posibilitatea de a dărui o carte care va ajunge la mii de cititori.
Fiecare volum donat va purta o etichetă personalizată cu numele persoanei sau al instituției care l-a oferit și un scurt mesaj pentru viitorii cititori – o amprentă de suflet în patrimoniul bibliotecii.
Scopul campaniei este de a îmbogăți colecțiile bibliotecii cu titluri actuale, alese cu grijă, care să răspundă intereselor reale ale comunității – și de a întări legătura dintre bibliotecă și publicul său.
Obiective
- implicarea comunității în susținerea dezvoltării colecțiilor bibliotecii;
- încurajarea donațiilor de carte de actualitate și relevante (literatură, dezvoltare personală, știință, educație, arte etc.);
- încurajarea gestului civic al donației culturale;
- crearea unei tradiții de sprijin și parteneriat între bibliotecă și comunitatea ei.
- crearea unei arhive simbolice a donatorilor.
Regulament de participare
- Campania „Adoptă o carte” se lansează oficial în perioada Zilelor Bibliotecii Județene Mureș – Philobiblon 2025 și se desfășoară în mod continuu în toate secțiile și filialele Bibliotecii Județene Mureș.
- Orice persoană fizică, instituție, școală, firmă sau asociație poate dona una sau mai multe cărți NOI (publicate după anul 2015, în stare excelentă).
- Se recomandă ca volumele alese să fie:
- literatură contemporană română și străină;
- cărți de dezvoltare personală, educație, știință popularizată, istorie, artă, cultură generală etc.;
- albume sau cărți ilustrate pentru copii și adolescenți.
- Pentru fiecare carte donată, donatorul completează o etichetă de adopție, care se atașează în interiorul volumului.
- Donațiile se pot face direct la oricare dintre secțiile și filialele bibliotecii, în timpul programului de funcționare.
- Biblioteca își rezervă dreptul de a refuza acele exemplare care nu corespund – an de publicare, stare fizică.
- Cărțile donate devin parte integrantă a fondului Bibliotecii Județene Mureș, purtând mențiunea „Donație în cadrul campaniei Adoptă o carte”.
- Pe parcursul anului, biblioteca va publica periodic „Catalogul Cărților Adoptate”, cu fotografii și mesaje ale donatorilor.
