Biblioteca Județeană Mureș - Cartea veche românească

Dimitrie Poptămaş

Pentru a reconstitui viaţa spirituală a populaţiei din judeţul Mureş, prezenţa şi circulaţia vechilor tipărituri româneşti pe parcursul a mai bine de trei secole (1508-1830), sunt necesare câteva precizări de ordin istoric şi cultural. În pofida opreliştilor şi oprimărilor politice şi sociale, românii de aici au continuat să aibă o permanentă şi susţinută cultură spirituală, care i-a alimentat mereu conştiinţa originii comune de limbă şi neam.

Contactul neîntrerupt al vieţii culturale din Transilvania cu cea din Ţara Românească şi Moldova, necontenitele schimburi de valori culturale redau fără alte mărturii existenţa şi permanenţa sentimentului românesc, cu nimic mai prejos decât în zonele compacte româneşti.

Cartea românească s-a bucurat şi aici de preţuire în epocile de înflorire a tiparului, aşa cum a cuprins toate zonele locuite de români. Nimic nu fixează mai pregnant ideea originii comune, a comunităţii de limbă şi interese ca tipăriturile vremii, de la apariţia lor, în secolul al XVI-lea şi până la îndeplinirea idealului de unire. Iată de ce profesorul clujean Ioachim Crăciun spunea despre Diaconul Coresi că este „primul stătător în pomelnicul ostenitorilor pentru unirea celor trei ţări române – deoarece – înainte de a cuceri Mihai Viteazul, Domnul Munteniei, Transilvania şi Moldova cu sabia, le-a cucerit smeritul Diacon Coresi cu slovele teascurilor sale”.

Aşa cum pentru Chesarie de Râmnic traducerea cărţilor în limba română este un eveniment care se alătură şi care este tot atât de important ca şi întemeierea Ţărilor Române. În prefaţa la Mineiul pe noiembrie 1778, într-o adevărată disertaţie de istorie a românilor, scria că: „Trei epohase adecă veacuri însemnate au avut Ţara Românească; un veac au fost între carele s-au luptat cu războaie; altul între carele s-au început zidirea mănăstirilor celor domneşti; altul între carele s-au început tălmăcirile cărţilor dupre slovene pre limba românească”.

Poziţia geografică a acestei zone, relativ centrală în cadrul teritoriului de tranziţie, la intersecţia unor însemnate artere de mare circulaţie, a facilitat o seamă de legături cu alte ţinuturi ale ţării, în special cu Moldova.

Începuturile

Cu toate că zona superioară a Văii Mureşului, teritoriul care corespunde, în bună parte, cu cel al actualului judeţ Mureş, nu mai deţine nici o publicaţie din secolul al XVI-lea, prezenţa şi circulaţia lor nu poate fi negată. În urma marilor acţiuni (de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX) de căutare şi identificare a acestora, o însemnată parte dintre ele au luat drumul marilor biblioteci pentru o mai bună păstrare, cercetare şi punere în valoare.

Consemnările din literatura de specialitate ne conduc la ideea că în această parte de ţară au circulat chiar tipăriturile lui Macarie, despre care profesorul târgumureşean Nicolae Sulică scria: „Dintre cele mai vechi tipărituri, de provenienţă românească, găsite în secuime, menţionez splendidul Evangheliar slavonesc al lui Neagoe Basarab din anul 1512”.

Alte tipărituri găsite sunt cele din comuna Voiniceni – Evangheliarul lui Lorinţ din 1579, Cazania şi Molitvelnicul (Braşov, 1564) -, ca şi cele identificate de Aurel Filimon – apoi, Liturghierul românesc al diaconului Coresi din 1570 cu circulaţie în părţile Gheorghienilor şi Triodul Penticostar, tipărit tot de Coresi la Târgovişte în 1558. În anul 1905, Elie Câmpeanu oferea Bibliotecii Academiei un exemplar din Psaltirea slavo-română tipărită de Coresi în 1577.

„… Dar limbii româneşti, carte pre limba românească”

Cartea românească de învăţătură…, apărută la Iaşi în 1643, cunoscută şi sub denumirea de Cazania lui Varlaam, rămâne ca unul dintre cele mai strălucite momente ale afirmării culturii româneşti. Se săvârşea la jumătatea secolului al XVII-lea de către voievodul Vasile Lupu al Moldovei un act politic şi de cultură fără egal, unind sub puterea mirifică a cuvântului pe toţi românii.

Prin tirajul mare al lucrării, prin condiţiile grafice deosebite, dar, mai ales, prin acurateţea limbii, apropiată de cea populară, cartea s-a impus în foarte scurt timp, având o circulaţie nemaiîntâlnită în toate provinciile româneşti. După 343 de ani de la apariţie, această monumentală carte a mai fost atestată în 17 localităţi ale judeţului. Cu filele răvăşite de citire, purtând amprenta timpului, cu numeroase însemnări marginale, adevărate cronici de viaţă materială şi spirituală, au biruit timpul şi, astăzi, exemplarele păstrate la Adămuş, Corneşti, Cuştelnic, Dumbrava, Găneşti, Jabeniţa, Mura Mare, Oroiu, Pogăceaua, Răzoare, Sângeorgiu de Cîmpie, Sânpetru de Cîmpie, Solovăstru, Şapartoc, Voniceni şi Voevodeni se constituie în documente. Lor li se adaugă cele şase exemplare existente în fondurile Bibliotecii Judeţene Mureş.

Multe dintre ele au plecat din acest judeţ spre marile biblioteci. Din inventare vechi şi menţiuni bibliografice aflăm că această „carte de căpătâi a neamului” mai era şi la Culpiu, Râciu, Sînmihaiu de Cîmpie, Papiu Ilarian şi în alte localităţi. Din lucrarea lui Florian Dudaş – Cazania lui Varlaam în Transilvania (Cluj-Napoca, 1983) -, care face o investigaţie aproape exhaustivă privind circulaţia cărţii în Transilvania, reiese că un număr de 44 de exemplare din 354 provin ori sunt păstrate în judeţul Mureş, iar numărul celor cu circulaţie este şi mai mare. Deosebit de interesante sunt notele privitoare la procurarea cărţii.

Aflăm, astfel, că pentru această carte s-au adunat bani şi au fost trimişi sătenii de încredere până în Târgul Sucevii, ori la Iaşi pentru ca să fie obţinută neîntârziat. Alteori vânzarea-cumpărarea se făcea între localităţi. Preţul de 12-18 florini, cât se plătea în medie pentru o carte, reprezenta valoarea unei vaci de lapte cu viţel ori a unei perechi de cai.

Aşa, de exemplu, la scurt timp după apariţia cărţii, diacul Simion din Bobohalma cumpăra cartea din târg de la Hârlău după cum reiese din însemnarea „… Patrichie din târg din Hârlău, de la biserica cea domnească de la curte, facem ştire pe cum am vândut această Evanghelie drept 7 lei lui Simion diacului ungureanului ce este din Bobohalma, ca să n-aibă vad pe unde va merge…” Exemplarul de la Sâmpetru de Câmpie a fost cumpărat din „Târgul Sucevii” de la „Vasile şi Sandu, slugile mitropolitului Gedeon”, la anul 1724, iar cel de la Bahnea a fost răscumpărat de Popa Dumitru de la tatăl său, în 1706, care, „…când a murit mi-a lăsat această carte, Păucenic, cu limbă de moarte mi-a lăsat să-i plătesc ce are de l-ar prinde moartea şi să fie a mea.”

Larga circulaţie de care se bucură această „carte pre limba românească” dovedeşte interesul populaţiei româneşti pentru nepreţuitul „dar” al limbii române, care nu este cu nimic mai prejos decât la alte popoare din Europa. Monumentalitatea lucrării rezidă tocmai în circulaţia sa neîntreruptă timp de secole. Este deci o carte care nu a fost scrisă pentru cetăţi, castele ori conace, ci pentru păturile de jos, dornice de cunoaştere şi emancipare.

Concomitent cu Cartea românească de învăţătură, o altă tipăritură pornea să cutreiere satele româneşti, din cetatea din care cu o jumătate de secol în urmă se împlinea pentru o sclipire voinţa de unire a tuturor românilor. Este Noul Testament (Bălgrad, 1648), în care Simion Ştefan făcea acea sugestivă şi cunoscută comparaţie a cuvintelor cu banii: „Bine ştim că cuvintele sunt ca banii, că banii aceia sunt buni care umblă în toate ţările, aşa şi cuvintele acelea sunt bune carele le înţelegem cu toţii…” Îndemnurile lui Simion Ştefan prind rădăcini în localităţi ca Ulieş, Sângeorgiu de Câmpie, Aţintiş, Hădăreni, Vaidacuta ş.a

Tot de la jumătatea secolului al XVII-lea, Îndreptarea legii (Târgovişte, 1652) este prezentă la Lăscud, proprietate consemnată printr-o însemnare de la 1761: „Această Pravilă este a Popii Pătru din Lăscud cumpărată pe bani buni 50 de florinţi şi 40 de bani…” Evanghelia învăţătoare de la Dealu (1644), traducere a lui Udrişte Năsturel, a fost identificată în localitatea Daneş, exemplar care poartă însemnări din timpul lui Matei Basarab.

Sunt cărţi pe care le găsim în acest spaţiu încă de la apariţia lor, care nu au cunoscut graniţe şi bariere, cărţi fără precedent în cultivarea limbii române şi care ne uneau pe toţi la izvoarele aceloraşi origini.

Momente culminante în activitatea de tipărire şi circulaţie a cărţii

Cu toate că o parte a populaţiei din judeţul Mureş a aderat la unirea bisericească cu Roma, sub aspectul circulaţiei cărţilor nu se produc schimbări, ritualul rămânând acelaşi, în care scop se folosesc în continuare tipăriturile din Ţările Române. Mai mult decât atât, tipografiile din Iaşi, Bucureşti, Snagov, Râmnic şi Buzău îşi sporesc tirajele, pentru a transmite exemplare fraţilor din Transilvania.

În cadrul legăturilor culturale ale Ţării Româneşti cu Transilvania, Constantin Brâncoveanu îl trimite pe Mihai Ştefan (Istvanovici) la Bălgrad, unde tipăreşte, în anul 1699, Bucoavna şi Chiriacodromionul.

Între tipăriturile venite de peste munţi, menţionăm existenţa încă şi acum în diverse localităţi a unor exemplare din Apostol (Snagov, 1697) la Abuş şi Bezidul Nou, din Antologhion (Râmnic, 1705) la Dumbrava, Filpişu Mic, Râpa de Jos şi Valea, din Octoih (Târgovişte, 1712) la Şăulia de Câmpie şi Sântandrei, din Liturghier (Târgovişte, 1713) la Jabeniţa, din Evanghelie (Bucureşti, 1723) la Adămuş, Aluniş, Cipău, Cuci, Deag, Grindeni, Oroi şi Sălcud, din Triod (Bucureşti, 1726) la Band, Dătăşeni, Laslău Mare, Sardu Nirajului, din Chiriacodromion (Bucureşti, 1732) la Băla, Căpuşu de Câmpie, Cipău, Ogra şi Ungheni, din Triod (Râmnic, 1835) la Moişa, Miheşu de Câmpie, Sânpaul şi Sânpetru de Câmpie, din Antologhion (Râmnic, 1737) la Corneşti, Deleni, Luduş, Nadeş, Şăulia şi Valea Largă.

Pentru perioada 1681-1750, am făcut o reconstituire a prezenţei cărţilor cu circulaţie în judeţ pe baza unor inventare vechi de parohii, cataloage cu însemnări şi studii. Astfel am dedus creşterea decadală a numărului de cărţi cu circulaţie aici de la 3 (1681-1690) la 97 (1721-1750).

După o statistică incompletă a acestor bunuri de patrimoniu prezente şi cu circulaţie, numărul cărţilor existente, din această perioadă, depăşeşte 400 de exemplare.

Ulterior, prin instituirea tipografiei din Blaj, ca şi datorită Rescriptelor împărăteşti din 1746-1747, prin care se interzice orice import de cărţi din Principate, numărul cărţilor care pătrund în Transilvania scade simţitor în următoarele decenii, pentru ca, apoi, să crească spre sfârşitul secolului.

Cu toate măsurile vamale de confiscare a cărţilor româneşti, ele continuă să sosească pe diverse căi.

Cartea românească în perioada afirmării tiparului blăjean

Spiritul înnoitor propagat de Inocenţiu Micu-Klein prinde rădăcini în timpul lui Petru Pavel Aron, la Blaj, care avea să devină cel mai important centru cultural românesc al Transilvaniei. Din tipografia înfiinţată aici în 1750 vor continua să plece cărţi româneşti nu numai în Transilvania, ci şi în Moldova şi în Ţara Românească.

În timp foarte scurt, localităţile de pe teritoriul actualului judeţ Mureş devin posesoare a tot mai numeroase cărţi româneşti tipărite la Blaj. După evaluări incomplete, rezultă că exemplare din Strastnic, 1753, se mai păstrează în 23 de localităţi; Octoih, 1760, în 11 localităţi; Apostol, 1767, în 5 localităţi; Penticostar, 1768, în 37 de localităţi şi Triod, 1771, în 28 de localităţi. Cu toată intensificarea activităţii tipografiei din Blaj şi în ciuda interdicţiilor impuse de autorităţi privind importul de cărţi, în deceniile următoare continuă să circule aici cartea din Principatele Române, în special cele tipărite la Bucureşti şi Râmnic (motiv pentru care sunt reactualizate decretele împărăteşti din 1748-1749).

Dintre tipăriturile apărute la Bucureşti menţionăm exemplare din Evanghelier (1760) la Aţintiş, Bernadea, Cuştelnic, Găneşti, Hărdeni, Lunca, Lunca Bradului, Moşuni, Suplac, Suseni şi Urisiu de Jos; Antologhion (1766) la Chimitelnic, Deda şi Maioreşti; Cazania (1768), 24 de exempare, unele dintre ele în localităţile Cerghid, Hodac, Laslău Mare, Sîniacob, Valea Izvoarelor; Penticostar (1768) la Beica de Sus, Berghia, Dumbrava, Morăreni, Porumbeni, Răzoare, Vânători etc. Numeroase sunt cărţile tipărite la Râmnic, preţioase nu numai pentru valoarea lor lingvistică, ci şi pentru minunatele lor prefeţe, bogate în cunoştinţe istorice şi culturale, între care se disting Mineele.

Menţionăm câteva titluri cu circulaţie mai mare; Antologhion (1752) la Teleac, Sânpetru de Câmpie, Socolu de Câmpie; Triod (1761) la Cuştelnic, Band, Grindeni, Iclănzel, Lechinţa şi Luduş; Antologhion (1766) la Aluniş, Aţintiş, Bahnea, Cheţani, Deda, Deaj, Glodei, Mădăraş, Moşuni, Nadeş, Răstoliţa, Sâncrai, Sântana, Sânpaul, Urisiu de Sus şi Voiniceni; Penticostar (1767) la Aţintiş, Berghia, Chimitelnic, Glodeni, Grindeni, Idicel, Suplac, Sâmartinul de Câmpie, Sânpetrul de Câmpie şi Valea Largă; Mineiul pe luna noiembrie (1778) la Saschiz ş.a. Numărul tipăriturilor de la Iaşi este mai mic. Întâlnim Antologhionul (1755) la Sântu, Evanghelia (1762) la Glodeni.

Cartea şi cultura în epoca luminilor

Sfârşitul secolului al XVIII-lea marchează profunde transformări pe plan economic, politic, social şi cultural în Transilvania. Revoluţia populară din 1784, condusă de Horia, Cloşca şi Crişan, are profunde implicaţii şi urmări şi în localităţile din valea superioară a Mureşului. Se ridică o întreagă pleiadă de cărturari între care Samuil Micu-Klein, Gheorghe Şincai, Petru Maior, Ion Budai-Deleanu, Ioan Piuariu-Molnar, Iosif Meheşi ş.a.

Dacă până la această dată literatura tipărită era de factură religioasă, acum încep să apară lucrări lingvistice, istorice, manuale, dicţionare, filozofice, de drept, ştiinţifice, traduceri ori prelucrări din literatura universală. Interesul pentru cartea românească devine aici din ce în ce mai mare şi datorită dezvoltării impetuoase a învăţământului. Numai în scaunul Mureşului existau încă în anul 1778, după cum rezultă dintr-o conscripţie, 39 de şcoli, dintre care 16 ortodoxe şi 23 unite. Numărul lor se ridică în perioada iozefinistă la 72.

Pe lângă învăţământul organizat, confesional sau de stat, fruntaşii români, intelectualii puneau întreaga lor capacitate de muncă în slujba luminării poporului, întreptându-şi atenţia spre păturile de jos. Deosebit de semnificativ este exemplul lui Petru Maior care, mai ales în cei 25 de ani cât a fost paroh al Reghinului şi protopop al Gurghiului, s-a preocupat intens de iniţierea celor care nu ştiau să scrie şi să citească.

Tot în această perioadă, un mare avânt îl iau bibliotecile, constituite atât în colecţii particulare, cât şi şcolare. Oraşul Târgu-Mureş va găzdui o mare bibliotecă de cultură europeană prin grija şi strădania cancelarului Samuil Teleki, de aici neputând să lipsească unele lucrări româneşti.

Între ele se numără lucrările lui N.A.Mavrocordat, Despre datorii (Lipsca, 1722); Dimitrie Cantemir, Descrierea Moldovei, (Frankfurt şi Leipzig, 1711); Dimitrie Cantemir, Istoria Imperiului Otoman, vol.1-2 (Paris, 1743); Molnar Johann, Deutsche Walachische Sprachlere (Viena, 1778); Petiţia românilor din Transilvania cu note istorice critice de J.C.Eder (Cluj, 1791); Biblia de la Blaj (1795); Şincai Georgiu, Elementa linguae daco-romanae sive valachicae (Buda, 1805) ş.a.

Interesul mai mare pentru cărţi româneşti este manifestat din partea bibliotecii Colegiului Reformat din Târgu-Mureş. Lipsa unor şcoli cu predare în limba română îi determină pe mulţi români să-şi trimită copiii la şcoli confesionale catolice ori reformate, cum este cazul lui Gheorghe Şincai, care devine elev al acestui colegiu.

Nu întâmplător, atunci când sunt scoase la licitaţie cărţile din biblioteca lui Koleseri Samuel, o bună parte din ele vor fi achiziţionate de această bibliotecă. Şi bibliotecile din mănăstirile catolice dispuneau de cărţi româneşti. Cunoscuta mănăstire a franciscanilor de la Călugăreni (pe valea Nirajului), care poseda o frumoasă bibliotecă cu profil dogmatic, avea, între altele, şi Ioannes Damascenus, Opera philosophica et teologica (Blaj, 1763) şi Samuil Micu-Klein, Acatist (Sibiu, 1891).

În localităţile din judeţ se mai păstrează şi astăzi lucrările lui Samuil Micu-Klein, Propovedanii… la îngropăciunea oamenilor morţi (Blaj, 1784) la Adrian şi Daia; Teologhia moralicească (Blaj, 1796) la Glodeni, Dumbrava, Milăşel, Răzoare, Voivodeni; Petru Maior, Propovedanii… şi Didahii… (Buda, 1809) la Chimtelnic, Corneşti, Subpădure, Suseni şi Ungheni; Predici (Buda, 1810-1811) la Căpuş, Cheţani, Laslău Mare, Petelea şi Bozed.

Lucrarea cea mai importantă şi de mare circulaţie din această perioadă rămâne Istoria pentru începutul românilor în Dachia a lui Petru Maior, apărută la Buda (1812 şi 1834), lucrare care, la fel ca cele ale lui Samuil Micu şi Gheorghe Şincai, are la bază fundamentarea ştiinţifică a istoriei românilor.

Apărută în mari tiraje, Istoria lui Petru Maior ajunge în numeroase biblioteci şi instituţii. Din exemplarul păstrat la Biblioteca Municipală „Petru Maior” din Reghin aflăm că acesta a fost donat de Ion Pop Maior, nepotul marelui cărturar, pe seama şcolii din Uifalău (Lunca).

Pe lângă numeroasele cărţi, s-au bucurat de circulaţie şi calendarele care atrăgeau prin actualitatea lor, dar şi prin lecturi scurte, istorioare, partea calendaristică şi administrativă. Ele au avut circulaţie în familie, motiv pentru care sunt destul de rare. Nu de mult a fost descoperit pe Valea Gurghiului, în localitatea Caşva, Calendarul pe anul 1830 (Buda) al lui Ştefan Neagoe, exemplar incomplet, valoros datorită rarităţii lui.