Grevă Japoneză 4 aprilie 2024 – Biblioteca Județeană Mureș

Federația Sindicală CULTURMEDIA afiliată Confederației Naționale Sindicale CARTEL ALFA, mulțumește tuturor membrilor pentru participarea la greva japoneză de ieri, 4 aprilie. De asemenea, suntem recunoscători pentru susținerea manifestată de colegii care nu fac parte din sindicat, de managerii instituțiilor în care activăm, de publicul larg și de prietenii din mass-media. 

Sprijinul dumneavoastră ne face să ne simțim vizibili, apreciați pentru munca noastră și ne întărește sentimentul că nu suntem singuri împotriva unui sistem defect.

Felicităm modul eficient în care sindicatele afiliate precum și o serie de angajații din structuri neafiliate s-au mobilizat la acest protest la nivelul întregii țări, impactul său atrăgând și atenția presei internaționale.
Suntem surprinși să constatăm însă că acest freamăt general nu a stârnit nici o reacție a guvernanților? Nu!

Suntem dezamăgiți? Da! Dar nu suntem descurajați!

Anunțăm continuarea grevei japoneze până vom obține respectul cuvenit. Indiferența manifestată de ei ne alimentează acțiunile de protest, care vor culmina cu declanșarea grevei generale. 

Așadar, de astăzi vom lansa o nouă modă în vestimentația lucrătorilor din muzee și biblioteci: purtarea banderolei albe ca simbol al rezistenței împotriva bătăii de joc și discriminării manifestate de guvernanți.

05.04.2024
BIROUL EXECUTIV

Etichete:

Articole similare