Cercul de Literatură de la Gimnaziul „Friedrich Schiller” sub îndrumarea profesor Mariana Stana

Cercul de Literatură de la Gimnaziul „Friedrich Schiller” sub îndrumarea profesor Mariana Stana

Vineri, 23 februarie, începând cu ora 13.00, la Secția de Artă a Bibliotecii Județene Mureș, aflată în Complexul „Parc”, a avut loc întâlnirea Cercului de Literatură de la Gimnaziul „Friedrich Schiller”, sub îndrumarea profesor Mariana Stana.

Colega noastră, Liliana Moldovan, și-a prezentat volumul de poezii “O lume ca o declarațíe de dragoste”, un frumos „pretext” pentru a dialoga de la suflet la suflet cu viitorii scriitori.

Copiii și-au citit și ei propriile creații, care ne-au uimit și încântat prin profunzimea, stilul și prospețimea lor. Invitat la acest eveniment a fost președintele Filialei Mureș a Ligii Scriitorilor din România, domnul Dorin Mircea Istrate, care a răspuns întrebărilor adresate de copii, dar le-a și prezentat acestora din poeziile proprii.

Coordonatorul întregului eveniment, a fost colega noastră Angela Macarie, care a făcut posibilă petrecerea unui timp de calitate împreună cu oameni deosebiți.

Articole similare

Lansarea tezei „Scriitori români clerici ai secolului XX” – Gabriela ButaLansarea tezei „Scriitori români clerici ai secolului XX” – Gabriela Buta

Biblioteca Județeană Mureș invită publicul la o seară de reflecție și dialog dedicată literaturii române interbelice și postbelice, prilejuită de lansarea tezei „Scriitori români clerici ai secolului XX”. Autoarea Gabriela