Biblioteca Judeţeană Mureş > Centenar > Palatul Culturii din Tîrgu-Mureş
2013
Centenarul Palatului Culturii și a bibliotecii orașului Tîrgu-Mureș
Eugen Man

Târgu-Mureș, istorie urbană din anul 1850 până la
Primul război mondial.
vol. II.

(fragmente)

Cel mai important edificiu de cultură din Târgu-Mureş, dar şi cea mai reprezentativă clădire caracteristică stilului Secession transilvănean, este Palatul Culturii din piaţa Victoriei nr. 1. O primă apreciere a clădirii, este a lui Nicolae Iorga, care arată: „La Palatul Cultural, zidit cu o îngrijire pioasă, religioasă, din cel mai bun material, totă viaţa ţărănească a secuiului a fost studiată şi stilizată pentru a da un caracter de incontestabilă, nouă, proaspătă frumuseţă. în coloare, în liniile bizare ale ornamentelor, în inspiraţia scenelor de legendă de pe geamuri, pretudindeni e aceeaşi pecete rural-naţională. A trebuit, pentru aşa ceva să fie, o muncă încordată şi un nemăsurat naţionalism.

Sunt săli de conferinţe, este o bibliotecă; un Muzeu cuprinde numeroase pânze, între care unele foarte bune, - chiar custodele e un tânăr pictor foarte talentat. Un întreg fel de manifestare a unei rase, cum ţări înaintate n-au avut inspiraţia să-l închine vlădirii poporului lor în viaţa poetică a claselor adânci.”

Importantă apreciere asupra clădirii o face şi Paul Constantin, arătând că acest „monument amplu şi complex, neobişnuit şi poate prea bogat decorat, cronologic ultima lucrare din Transilvania a arhitecţilor Jakab şi Komor, este socotit drept opera lor de căpetenie din perioada avanbelică. Ea reprezintă totodată şi ultima fază secessionistă a carierei lor, în care suferă influenţele geometrismului rectangular al Şcolii vieneze, renunţând în mare parte la traseul sinusiodal” ... „Ridicat între 1911 şi 1913, destinat de a cuprinde «o bibliotecă, un conservator, muzeul etnografic, o şcoală pentru limbi străine, o sală de conferinţe şi o sală de concert (...) palatul a costat, cu totul, 2.345.000 coroane aur»”

 
Târgu-Mureş Palatul Culturii din Tîrgu-Mureş
Palatul Culturii din Tîrgu-Mureş

Realizarea la Târgu-Mureş a Palatului Culturii nu este întâmplătoare. El face parte din programul iniţiat pentru întregul Imperiu Austro-Ungar de construire a unor palate culturale, menite de a demonstra, prin valoarea lor monumentală şi funcţională, superioritatea culturii oficiale, faţă de aceea a naţionalităţilor conlocuitoare, tot mai mult îngrădite de lege. Cu prilejul marcării a 40 de ani de la crearea dualismului austro-ungar, Parlamentul a votat Legea privind construirea unor asemenea aşezăminte de cultură, menite de „a concentra forţele culturale maghiare cu excluderea confesiunilor şi a naţionalităţilor care luptă contra integrităţii Statului”, considerându-se că „avem nevoie de o procedură şi de un instrument care să asimileze prin cultură toate acele elemente şi clase care formează Statul”.

Fără să greşim, în bună parte, putem considera realizarea la Târgu-Mureş a acestui monument, drept meritul primarului Bernády György, acesta dovedind o permanentă şi responsabilă preocupare în asigurarea amplasamentului, întocmirea documentaţiilor tehnice şi, îndeosebi, la realizarea clădirii. În anul 1907, prin Hotărârea nr. 61/4615 din 4 iulie, Consiliul oraşului aprobă construirea noului edificiu al Palatului Culturii, stabilind în final şi întocmirea proiectului de către cei doi arhitecţi budapestani: Komor Marcell şi Jakab Dezső. Pentru amplasament s-a luat în considerare parcelarea întocmită în anul 1905, şi anume, latura dinspre actuala stradă George Enescu, cu cele 9 parcele. Pe parcelele 3 şi 4, dinspre piaţă, în anii 1909-1910 avea să se realizaze Palatul Funcţionarilor din strada George Enescu nr. 2 , spre piaţă rămânând încă două parcele, împreună formând un lot de cea 1460 mp, cu o lungime de peste 55 m şi o lăţime de 24,50 m pe aliniamentul pieţii şi 28 m pe latura opusă.

Târgu-Mureş Palatul Culturii din Tîrgu-Mureş, latura dispre Piaţa Victoriei.
Palatul Culturii din Tîrgu-Mureş

La 6 aprilie 1908, Consiliul oraşului dezbate proiectul pentru înfiinţarea casei de cultură, pe amplasamentul descris mai sus, teren ce depăşeşte valoarea de 50.000 coroane, pe care o pune la dispoziţie, cu scutirea taxelor pentru realizarea clădirii, obligându-se, ca în cazul realizării unei biblioteci în cadrul acesteia, să mai contribuie anual cu 1000 coroane pentru dezvoltarea patrimoniului, şi alte 1000 coroane pentru întreţinerea edificiului.

De asemenea, având în vedere amplasarea în această clădire şi a şcolii de muzică, ce necesită 8-10 clase, o sală mare pentru filarmonică, de 60-70 mp, precum şi alte încăperi, pentru director şi îngrijitor, mai asigură alte 1300 coroane. Concomitent se solicită sprijinul Ministrului Culturii, întrucât, într-un final, s-a prevăzut construirea unei clădiri luxoase, se va apela la împrumuturi, iar pentru amortizarea cheltuielilor, la parter se vor construi spaţii pentru magazine.

Terenul, iniţial asigurat de oraş, nefiind îndeajuns pentru amplasarea clădirii preconizate, determină Consiliul oraşului să treacă la cumpărarea imobilului învecinat. Destul de curând, în cadrul discuţiilor şi proiectelor prezentate în şedinţa de Consiliu din 5 iunie 1909, prin Hotărârea nr. 54/3815/1909, se decide ca în principiu să se achiziţioneze terenul înscris în Cf nr. 1942 Tg.-Mureş,Târgu-Mureş Amplasamentul Palatului Culturii din Tîrgu-Mureş
(Sursa: CsepreghyAndrás-Üdvözlet Marosvásárhelyről)
top nr. 745/1, 745/2, 746, de la moştenitorii din Beregszász (Beregsăul Săsesc).

Terenul se poate achita peste preţul de cumpărare de 44.000 coroane, valoarea fiind sub nivelul de vânzare al pieţei. Se stabileşte ca în termen de 8 zile să se decidă asupra cumpărării terenului, urmând ca pentru aceasta, cât şi alte cheltuieli, să se solicite Ministerului Religiilor şi învăţământului suma de 100.000 coroane.

Târgu-Mureş Piaţa Trandafirilor în anul 1910 cu clădirile existente înainte de construirea Palatului Culturii.
Piaţa Trandafirilor în anul 1910.

La scurt timp după termenul de 8 zile, la 19 iunie 1909, prin Hotărârea nr. 73/4964/1909 a Consiliului oraşului se aprobă cumpărarea clădirii şi a terenului de 502 stânjeni pătraţi, din strada Deák Ferencz de la moştenitorii din Beregsăul Săsesc, înscris în CF. Nr. 1942 Târgu-Mureş, top nr. 745/1, 746, cu preţul de 44.000 coroane, hotărârea urmând a fi dată publicităţii şi comunicată Ministrului de Interne. Ca urmare solicitării, prin adresa nr. 137549, din 6 noiembrie 1909, ministerul comunică acordul pentru cumpărarea terenului descris mai sus, cu suma de 44.000 coroane, necesar construirii palatului, deci validează contracul de vânzare-cumpărare perfectat între oraş şi respectivii proprietari.

Cu adresa nr. 396, din 6 mai 1909 a Inspectoratului Naţional al Muzeelor şi Bibliotecilor adresată Consiliului oraşului, se arată că proiectele prezentate au fost analizate, ele având totuşi un caracter general, concomitent exprimându-şi unele păreri cu privire la funcţiile propuse, remarcând sala de concerte, holul central cu cele două scări monumentale, vestibulul spaţios prevăzut cu garderobe, sălile muzeului bine iluminate, apoi şcoala de muzică şi muzeul.

Cele patru piese de proiect: planul parterului, al etajelor I şi II şi al mezaninului, întocmite la 3 mai 1909 de arhitecţii Komor şi Jakab, în ansamblu, cuprind actuala structură. Prin scrisoarea nr. 5860 din 14 iulie 1910, adrestă Consiliului oraşului, primarul face cunoscut faptul că s-au asigurat cele două terenuri, scop în care Ministrul Cultelor şi Educaţiei Publice a şi aprobat alocarea sumei de 100.000 coroane, iar suma de 280.000 coroane, obţinute din vânzarea loturilor aprobate în anul 1905, va fi avansată pentru fundaţia teatrului. Mai solicită ca, pentru compensarea terenului cedat pentru fundaţia teatrului, să se dea o ordonanţă, iar pentru cheltuielile survenite din aceasta să se utilizeze fondul de 60.000 coroane, alocat în cadrul împrumutului de 2.000.000 coroane, aprobat prin Ordonanţa Ministerului de Interne nr. 94778/ III /1910.

Cu această ocazie este avansată şi propunerea de hotărâre nr. 5860, din 14 iulie 1910. în şedinţa de consiliu din 18 iulie 1910, prin Hotărârea nr. 65/5860/1910, sunt aprobate propunerile formulate de primar, ea fiind adusă la cunoştinţa publicului prin Publicaţia nr. 6296 din 31 august 1910. Cu adresa nr. 136.977, din 1 martie 1911, ministerul comunică acceptul celor stabilite de Consiliul orăşenesc, ca, din fondul de 2.000.000 coroane, să se aloce suma de 60.000 coroane necesare cumpărării terenului.

Concepută ca o casă de cultură, iniţial s-a prevăzut realizarea unei clădiri cu parter şi două etaje, scop pentru care s-au făcut mai multe oferte. Ca urmare a concursului organizat, câştigători au fost desemnaţi arhitecţii Komor Marcell şi Jakab Dezső, care, destul de curând au prezentat mai multe variante de proiect, la care au ţinut cont de stitul clădirilor învecinate, respectiv edificiul Primăriei şi Palatul Pensionarilor. Dintre numeroasele planşe ale variantelor prezentate de către cei doi arhitecţi, o să ne referim doar la câteva, mai reprezentative. Încă în anul 1908, arhitecţii prezintă câteva variante, sub forma unor schiţe la scara 1:200, luând în considerare forma terenului, uşor trapezoidală, a cărui latură mai lungă este orientată spre strada Enescu, iar latura scurtă spre piaţa Victoriei, potrivit descrierii menţionate mai sus. O primă variantă, datată la 6 august 1908, prezintă un plan destul de echilibrat, pentru o clădire cu demisol, parter, etaj I, etaj II şi pod-mansardă. Pe latura lungă a clădirii sunt amplasate cele două intrări principale, cu o curte interioară şi alta pe latura dinspre Palatul Funcţionarilor, iar pe latura dinspre piaţa Victoriei, la etajul I, fiind situată marea sală de spectacole.

Tot cu 6 august 1908, a fost datată o altă variantă, cu parter, etaj I, etaj II şi mezanin, diferită ca planimetrie, cu un rezalit pe axa centrală a laturii dinpre stradă, la parter destinat porticului pietonal, celelalte două niveluri corespunzând sălii de spectacole. Pe latura dinspre piaţa Victoriei se afla intrarea la şcoala de muzică, în partea opusă accesul la muzeu şi bibliotecă. Pe latura posterioară se afla cele două curţi destul de spaţioase, cu rolul de a asigura iluminarea şi aerisirea naturală a scărilor principale şi a diferitelor încăperi anexă. O nouă variantă este prezentată cu data de 31 august 1908, pentru o clădire cu parter, etaj I şi etaj II, care preia formele generale ale precedentei variante.

Târgu-Mureş Palatul Culturii din Tîrgu-Mureş -faţada principală
Palatul Culturii din Tîrgu-Mureş
faţada principală

Planul parterului se remarcă prin ampla intrare arcuită de pe latura principală, care conduce la holul cu scara de onoare, la cele două capete ale clădirii fiind situate alte două accese, sub forma unor retrageri în unghi de 45°. Registrele superioare nu mai au intrândurile de la parter, în schimb la capetele laterale ale faţadei principale cele două planuri retrase au câte un bow-window de secţiune semicirculară.

De această dată, pe latura dinspre Palatul Pensionarilor s-a prevăzut o aripă de legătură, existentă şi în prezent, cu rolul de a permite crearea unei curţi interioare. Tot sub forma unor schiţe este varianta din 8 octombrie 1908. Cele cinci planşe consultate: subsol, parter, etaj I, etaj II, etaj III şi mezanin, în mare parte preiau formele precedentei variante, dar cu spaţii mult mai echilibrate, de această dată bow-window-urile având o secţiune în formă de mâner de coş.

Primele proiecte de execuţie, depistate în arhive, provin din a doua jumătate a anului 1909, ele constituind concepţia de bază a clădirii, acceptate de către oficialităţile locale, prea puţin diferite de formele actuale. Ele constituie primele variante de proiecte de excuţie, la scara 1:100, nu numai ca partiu, dar şi ca aspect, faţade şi secţiuni. O asemenea documentaţie, datată la 29 iulie 1909, prezintă o clădire cu subsol, parter, etaj I şi etaj II. Două planşe, datate la 18 ianuarie 1910 şi 20 ianuarie 1910, prezintă faţadele dinspre piaţa Victoriei şi curtea învecinată cu Palatul Pensionarilor, clădirea având prevăzute cele două etaje, unele elemente de detaliu regăsindu-se şi în actuala clădire. Pentru faţada lungă, dinspre strada Enescu, planşa din 10 ianuarie 1910 82 preia formele planurilor precedent prezentate . La 23 iunie 1910 sunt elaborate şi planşele finale, care au stat la baza începerii lucrărilor de construire din vara anului 1911 , soluţionările tehnice adoptate de către cei doi proiectanţi (la muzeu, bibliotecă, la sala mică, acoperiş etc), fiind făcute cunoscute prin scrisoarea nr. 5156, din 27 iunie 1910.

Situată la colţul dintre piaţa Victoriei, cu latura mai scundă de 36,85 m, unde se află şi portalul secundar şi strada George Enescu, cu latura mai lungă de 56,80 m, unde se află şi intrarea principală, orientată spre piaţeta din faţa fostei primării, clădirea înscrie un patrulater neregulat, cu unele excrescenţe pe laturi şi extremităţi . Spre imobilul din George Enescu nr. 2 unde se află Palatul Pensionarilor, s- a prevăzut curtea interioară, menită de a asigura iluminatul natural al încăperilor de pe laturile celor două clădiri, cât şi pentru accesul la cea de-a treia intrare în palat. Cu toată multitudinea de funcţiuni, autorii clădirii au găsit o soluţie generală reprezentativă, dar relativ neutră, fără ca vreuna din acestea să fie exprimată preponderent aparte.

Privitor la clădire cunoaştem cel puţin trei lucrări mai însemnate: ale profesorului Traian Duşa, din anul 1970 şi a lui Paul Constantin, din anul 1972, cu privire la Arta 1900 în România, din care redăm o primă descriere generală a monumentului: „Palatul are cinci nivele: un parter înalt (în care sunt cuprinse atât magazine cât şi marele hol, mezanin şi trei etaje . Arhitectura şi decoraţia acuză însă, mai întâi, un ritm clasic de două registre principale, aflate într-un raport de înălţime aproape de « Divina proportione»: cel inferior cuprinzând parterul şi mezaninul şi cel superior, trei etaje. înscrise în aceleaşi travee, largi şi înalte, ale unui bosaj rustic din pietre mari cenuşii, cioplite brut, parterul şi mezaninul constituie soclul puternic, monumental, al compoziţiei. Peste ele se ridică registrul etajelor, tencuit luminos, cu ferestre mici, înguste, grupate în bandă, lăsând să domine plinul, spre deosebire de porţiunea inferioară unde sunt preponderente golurile. In registrul superior mai apar două zone intermediare: prima peste mezanin - corespunzând etajului întâi - e marcată de o tencuială rugoasă, cărămizie; iar a doua, la ultimul etaj şi jucând oarecum rol de friză, e acoperită cu plăci pătrate din gresie cenuşiu-verzuie. Acoperişul ascuţit, din ţigle smălţuite, alcătuind un ritm policrom viu, încheie această compoziţie foarte colorată. înrâuririle Şcolii vieneze sunt aici vizibile în importanţa pe care o capătă traseul geometric rectangular: cornişa e perfect dreaptă, au dispărut până şi aticele parţiale, din curbe şi contracurbe; majoritatea golurilor şi, în primul rând traveele mari ale parterului sunt dreptunghiulare; iar concepţia formelor pierde în cea mai mare măsură caracterul moale, biomorf în avantajul unei viziuni tectonice. În general, expresia faţadelor exprimă structura. Totuşi ecourile stilului floral 1900 nu s-au stins cu totul. Cele două arcade mari semicirculare, arcaturile din friza coronamentului, precum şi benzile de ferestre înguste, cu arc în plin cintru, singure, nu anihilează ponderea generală rectangulară. Dar linia agresivă de spirit sinusoidal a zonei de peste mezanin - ce urcă şi coboară, incluzând în suprafaţa de tencuială cărămizie şi încadrând cu un feston de olane grupe de ferestre, cele şase bow-window-uri de peste portalul principal, acoperite cu jumătăţi de cupolă, în chip de amvon, aşezate pe colţurile clădirii, impietează asupra viziunii geometrice. La acest dezechilibru contribuie în bună măsură şi supraîncărcarea ornamentală”

Iniţial, clădirea a fost concepută cu maximum două etaje, amplasamentul ales fiind adus la cunoştinţa locuitorilor, concomitent cu desfăşurarea activităţii de selecţie a proiectelor. Proiectele lui Komor Marcell şi Jakab Dezső au preluat formele stilului secession, deja întâlnit la noua Primărie şi Palatul Funcţionarilor, el fiind acceptat numai în ceea ce priveşte ansamblul şi utilitatea, cu unele rezerve în decoraţie. Aflat la New York, în anul 1911 (21 mai-19 august), primarul Bernády György propune ca etajul I al clădirii să se repete peste etajul II, astfel încât clădirea să ajungă la trei etaje. Această suplimentare este motivată de faptul că şcoala de muzică (conservatorul) nu are spaţiu suficient. Faţă de propunerea făcută, inginerul şef al oraşului, Radó Sándor, în şedinţa comună a comisiilor de finanţe şi economic, a explicat posibilitatea realizării acestei extinderi pe verticală, stabilind să se întocmească documentaţia tehnică necesară. În prima parte a anului 1910, ca urmare a Hotărârii de consiliu, din 19 februarie 1910, în an mai multe ziare centrale şi locale este publicată înştiinţarea cu privire la licitarea lucrărilor de construire a „Palatului Cultural Francz Iosif, în valoare de 550.000 coroane. Se solicită ca încă în primul an, în curs, clădirea să fie pusă sub acoperiş, eventual şi tencuită, termenul de predare a lucrărilor fiind stabilit la 1 iulie 1911. Prin Hotărârea nr. 80/9828 din 3 decembrie 1910, Consiliul oraşului aprobă proiectele modificate, cât şi realizarea lucrărilor de către firma „Fraţii Grünwald” din Budapesta, a cărei ofertă a fost mai ieftină, făcând cunoscut că firma lui Varodi Árpád şi asociaţii a fost respinsă. În vara anului 1911 debutează lucrările la construirea clădirii, în condiţii economice precare, bugetul oraşului înscriind la acea dată un deficit de 169.312 coroane, fiind realizată fundaţia. Rând pe rând sunt întocmite şi celelalte proiecte de execuţie, inclusiv a detaliilor de arhitectură, până spre anul 1913. Structura de rezistenţă, inclusiv planşele de armare, precum şi lucrările de construcţie, sunt întocmite în luna aprilie 1911 de către cunoscuta firmă „Fraţii Grünwald şi Schiffer” din Budapesta, câştigătoarea concursului. Lucrările de insalaţie apă-canal, ventilaţie etc. sunt realizate de firma clujeană „Törs és Ormai”. Festivităţile de inaugurare a clădirii au fost programate pentru ziua de 8 iunie 1913, la care trebuia să participe ministrul de resort şi alte personalităţi politice şi culturale. Însă din cauza gravei situaţii financiare a oraşului, inaugurarea programată n-a mai avut loc, noua clădire a Palatului Culturii fiind oficial predată benefeciarului, prin Procesul-Verbal încheiat la 24 iunie 1913.

Costul acestui palat a fost imens. Un deviz general pe categorii de lucrări consemnează valoarea de 2.203.412,90 coroane, pe principalele categorii de lucrări valoarea acestora fiind următoarea: I. lucrări preliminare - 2002,24 coroane; II. cheltuieli pentru împrumuturi - 102.728,77 coroane; III. asigurarea terenului - 105.032,00 coroane; IV. lucrări de construire - 1.369.782,52 coroane; V. lucrări de instalaţii - 312.499,05 coroane; VI. amenajări de artă - 188.500,90 coroane; VII. diverse - 13.922,42 coroane; VIII. proiectare şi coordnare lucrări - 46.588,60 coroane; IX. dobânzi şi cheltuieli - 47.890,69 coroane; X. cheltuieli de întreţinere a clădirii - 14.405,71 coroane.

Rămânând la acest capitol al valorii investiţiilor necesare construirii edificiului, o sursă deosebit de preţioasă şi pertinentă ne este memoriul prezentat de Nagy Imre, adjunctul primarului, care, în şedinţa de Consiliu al oraşului Târgu-Mureş, din 20 ianuarie 1916, prezintă situaţia financiară a principalelor investiţii ale oraşului, practic celor din primele două decenii ale secolului al XX-lea. Suma total aprobată pentru realizarea edificiului a fost de 1.151.000 coroane, faţă de care, necesarul a fost de 2.166.933 coroane, deci cu o depăşire de 1.015.933 coroane. Deosebit de importantă pentru cunoaşterea acestei creşteri valorice este motivaţia făcută în darea de seamă respectivă. Iniţial, clădirea a fost prevăzută a avea două etaje, costul prevăzut fiind de 580.000 coroane, şi pentru care s-a luat un umprumut de 600.000 coroane, fară a mai fi cuprinsă şi achiziţionarea terenului, în valoare de 66.000 coroane. Proiectul iniţial a fost modificat şi aprobat de Adunarea generală prin Hotărârea nr. 80/1910, realizarea construcţiei fiind obţinută de societatea Fraţilor Grünwald. Cu aceste modificări ale proiectului şi preţurile firmei executante, bugetul prevăzut iniţial deja a fost depăşit, încă în prima etapă de realizare a construcţiei au intervenit alte modificări. Cu Hotărârea de Consiliu nr. 117/1911, s-a aprobat construirea pivniţelor, iar prin Hotărârea nr. 147/1911 realizarea celui de-al treilea etaj, lucrări care au costat alte 250.000 coroane. în perioada realizării lucrărilor de construire a palatului se constată că fondurile avute nu sunt suficiente. Cu ocazia ridicării ratelor împrumutului de 580.000 coroane s-a mai solicitat un supliment de 422.000 coroane. La terminarea construcţiei s-a constatat că preţurile iniţial planificate s-au dublat.

Aşadar, cele două faţade principale sunt divizate atât pe orizontală cât şi pe verticală. La extremităţile faţadelor se află câte un rezalit, având la bază câte 10 m lăţime şi o înălţime de 18 m, fiecare tratat în mod unitar cu restul faţadei, până la registrul acoperişului mansardat, aşezat pe console de stejar profilate. Spaţiile dintre console sunt decorate cu motive florale încadrate în chenare pătrate. Materialelor de construcţie, ce formează partea decorativă a fiecărui nivel, precum şi a modului de aşezare a ferestrelor şi al ancadrametelor lor, le revine sarcina creării idealului de monumental. La parter remarcăm blocurile de piatră, cioplite rectangular şi aşezate orizontal, cu excepţia celor de deasupra golurilor unde acestea au o altă aşezare. Realizate din bazalt de Stânceni, sub forma „a la rustica”, ele preiau formele tradiţionale ale vechilor construcţii din Transilvania. Pentru a se obţine o notă aparte a clădirii şi a nu fi plate, faţadelor şi, în special, rezalitelor li s-au rotunjit muchiile, începând de la linia de demarcaţie a etajelor I şi II, loc din care porneşte şi consola unică, frumos ornată, ce susţine cele două balconaşe de formă circulară, al căror parapet este ornat cu şapte colonete angajate, câmpul acestora fiind decorat cu motive florale de inspiraţie folclorică, în mozaic şi în relief. Rezalitul dispus la capătul clădirii dinspre piaţa Trandafirilor, mai vast, cu 13,80 m lăţime, faţă de restul rezalitelor are o linie mai îndulcită, uşor curbată încă de la limita pe verticală, la care unghiul drept este înlocuit cu o uşoară unduire. Pe acest tronson remarcăm câteva elemente aparte: un mic balconaş, uşor curbat, situat la mijlocul compoziţiei, situat între parter şi etajul I, la rândul său ornat; un alt balconaş dreptunghiular, amplasat pe colţul ce încheie corpul clădirii, pe limita dintre etajele II şi III, cu un mozaic ce redă scene pastorale, folclorice.

Modul de dispunere a culorilor la faţade este cel ce dă valoarea monumental-decorativă a clădirii. Parterul este dominat de culoarea naturală a bazaltului, la etajul I pentru evidenţiere s-a folosit tencuiala reliefată, stropită brut, de culoare liliachie, ancadrată de elemente decorative, ca nişte olane, din ceramică smălţuită de culoare albastru-ultramarin, tipice stilului secession. Culoarea galben-pai, aproape albă, a spaţiului de mijloc al faţadei conferă luminozitate întregului ansamblu. Câmpul realizat din plăci de gresie de pe rezalite, ancadramentele bine profilate şi stilizate de la etajul III al faţadelor, formează un brâu solid, conferind întregului ansamblu o măreţie aparte.

Grupate câte 2, 3, 5 sau 7, ferestrele au rezolvări estetice diferite, caracteristice stilului secession, de la lipsa oricăror decoraţii la unele ferstre de la etajul II, la altele, tot de la acelaşi nivel, ce au decoraţii. Pentru obţinerea unor volume şi efecte de lumini şi umbre, autorii au folosit din plin frize cu busturi şi plăci memoriale, ancadramente cu motive florale aplicate, fonduri colorate ca detalii ale ansamblului. întregul ansamblu se termină cu acoperişul ascuţit ale cărui forme de retragere a cornişei, aşezarea unui şir de lotuşi la extremitatea superioară, contribuind la înălţarea faţadei centrale, precum şi ţiglele smălţuite, produse de cunoscuta firmă „Zólnay” din Pécs (Ungaria), aşezate într-un ritm policrom, în roşu-cărămiziu şi albastru-ceruleum, totul conferind o notă decorativ-monumentală aparte.

În mijlocul compoziţiei faţadei dinspre piaţetă se află intrarea principală, de formă dreptunghiulară, la care prin intermediul a cinci coloane de beton placate cu granit negru suedez lustruit, cu muchiile îmbrăcate în alamă ce imprimă motive florale şi geometrice, se ajunge la cele patru uşi masive, în două canaturi ornamentate, ce asigură accesul în clădire. Acestora le succed altele, tot în două canaturi, formând câte un widfang. Pe cele două laturi ale intrării principale se află două porţi mai mici ce conduc la subsol, deasupra acestora fiind câte o ferestră plincintrată cu grilaj de fier forjat. întreaga compoziţie este marcată de cele şase bow-window-uri acoperite cu un coronament puternic, cele laterale fiind mai pronunţate, ce se sprijină pe console construite în retragere şi ornamentate sculptural. La baza lor, în linie cu cele patru altorielefuri, se află câte o placă memorială. Prima placă consemnează cei 10 ani de domnie a regelui Ferdinánd I şi anume: „Spre veşnica amintire a urcării pe tronul României Mici a Majestăţii Sale Regale Ferdinánd I, la 10 octombrie 1914, devenit rege al României Mari prin înţelepciunea sa şi jertfa poporului român. 1914-1924”. Deasupra intrării se află cele patru altorielefuri în bronz, de la stânga la dreapta reprezentând: „Legenda Sfintei Ecaterina” de Wartburg; „Cei doi Bolyai”, tatăl şi fiul; „Aranka György” şi „Bánk Bán” , o scenă din opera cu acelaşi nume de Erkel Ferenc. Deasupra bow-window-urilor, pe fondul galben-gri al etajului II, se află un grup de 8 ferestre dreptunghiulare alungite, intercalate de ornamentaţii cu şiruri decorative florale dispuse vertical şi linii fluente. La baza lor sunt situate şase busturi în basorelief, ce reprezintă câteva personalităţi de seamă din istoria oraşului: Dósa Elék, Teleki Sámuel, Bolyai Farkas, Bolyai János, Mentovich_Ferenc şi Petelei István, opera sculptorului Kallós Ede, mărginite de cele două plăci memoriale. Totul este încununat de marele mozaic cu dimensiuni de 12 x 4 m, ce întregeşte gama cromatică a faţadei, al cărui temă alegorică reprezintă un moment din istoria oraşului, temă considerată secession-istă. Veşmintele cutate ale personajelor feminine, tonurile sobre ale îmbrăcămintei bărbaţilor, profilul câtorva clădiri din oraş, între care şi Primăria nou realizată, fondul galben datorat aplicării unei foiţe de aur introdusă în mozaicul de sticlă, întregesc unitatea compoziţională a cadrului. Remarcăm, în primul plan, prezenţa unei ţărănci ce poartă un costum popular românesc, precum şi cele două personaje ce flanchează tronul, într-o ţinută sobră, având fiecare câte o stemă, una a oraşului şi cealaltă a statului. Creaţie lui Nagy Sándor (proiectul) şi Roth Miksa (execuţia), mozaicul ne duce cu gândul la formele secession ale coloniei din Gödölö, care, cu toate calităţile ce le are nu poate restabili echilibrul întregului ansamblu.

A doua intrare principală, dinspre piaţa Victoriei, după cum am mai văzut pare lipită artificial de faţada clădirii, precum şi poarta din fier forjat ce poartă un decor cu motive vegetale, la rândul ei părând a fi adusă de la o altă clădire. În schimb intrarea a treia, secundară, prezintă o reală valoare artistică. Portalul este format dintr-un soclu de piatră peste care se ridică câte două colonete angajate, ale căror capiteluri composite reprezintă ornamente de factură orientală şi de natură populară locală.

Interiorul clădirii pare a fi mai bine rezolvat. Întrucât o descriere mai amănunţită a interiorului acestui vast monument ar necesita un spaţiu mai larg, nefiind nici scopul nostru de a-l descrie în întregime, ne mărginim la a prezenta doar unele aspecte arhitecturale ale principalelor funcţiuni din clădire, ele fiind pe larg şi competent descrise în literatura de specialitate.

Târgu-Mureş Palatul Culturii din Tîrgu-Mureş -holul
Palatul Culturii din Tîrgu-Mureş,
holul

Cel mai reprezentativ spaţiu este al marelui hol al intrării principale, a cărui monumentalitate este completată de lumina difuză, colorată, aidoma templelor medievale din unele zone ale Asiei. Partea centrală, dreptunghiulară, este acoperită cu şase calote turtite de pandativi, care, prin intermediul arcelor se sprijină pe doi pilaştri aşezaţi în axul transversal şi alţi zece pilaştri angajaţi. Coloanelor angajate, ce se sprijină pe un piedestal înalt de 30 cm, placate cu granit suedez de culoare neagră, pe margini cuprinse de plăci de alamă decorate cu motive florale, le revine sarcina de a susţine tavanul şi cupolele, aidoma unor calote sferice şi elipsoidale. Punctul de atracţie al cupolelor, la rândul lor pictate cu motive florale, îl constituie candelabrele din fier forjat, ornate cu motive florale şi geometrice.

Din holul mare al parterului, prin intermediul unei uşi centrale şi două laterale se pătrunde în sala mare de spectacole, aflată în centrul compoziţiei clădirii. Lateral acesteia sunt situate cele două scări principale de acces la etajele clădirii, căptuşite cu plăci de marmură albă de Carrara, până la etajul III, rampele având balustrade din marmură cioplită şi şlefuită. La capetele holului, ce se termină în formă de „T”, se află oglinzi încadrate cu chenare de marmură lustruită. în acest spaţiu al holului, remarcăm decoraţia picturală realizată de Körösfőy-Kriesch Aladár, ce cuprinde 10 fresce realizate în tehnica „fresco buono”, cu scene din arta şi mitologia populară, cu o rezonanţă orientală. Dintre acestea remarcăm şi pe cele ce reprezintă scena baladei româneşti „Mioriţa”, în varianta din zona Văii Gurghiului, sau pe aceea ce înfăţişează o bătrână ţărancă româncă, îmbrăcată în costum popular.

Reprezentativă este şi Sala Oglinzilor, aflată la etajul I, cu o lungime de 37,5 m şi o lăţime de 7,5 m, numită aşa după cele două grupuri de câte trei oglinzi, aflate la capetele sălii. încadrate în rame groase ele sunt considerate mai puţin izbutite, deasupra acestora aflându-se câte un panou pictat de Pólya Tibor. Este aşezată peste marele hol al teatrului, în proporţii clasice de circa 1/2, cu un plafon drept, casetat prin intermediul unor grinzi puternice, ce se sprijină pe coloane cilindrice. Partea cea mai interesantă o formează cele 12 compoziţii în vitralii, cu scene inspirate din folclorul secuiesc, aşezate în ferestrele de la stradă, ele fiind opera lui Nagy Sándor, Thoroczkai Wigand Ede, Muhits Sándor şi Roth Miksa.

 

 

 

 

©2003 Biblioteca Judeţeană Mureş