Publicații

Anuarele Bibliotecii Judeţene Mureş
Az oldal fordítása folyamatban van

Biblioteca Judeţeană Mureş are o istorie de nouă decenii, începuturile sale fiind legate de darea în folosinţă, în anul 1913, a Palatului Culturii din Târgu-Mureş. În cadrul acestui edificiu, au fost alocate spaţiu şi dotări corespunzătoare pentru funcţionarea unei biblioteci publice moderne, spre satisfacerea nevoilor de lectură ale membrilor comunităţii locale.

Despre o activitate editorială proprie a Bibibliotecii Judeţene Mureş (complementară muncii cu cartea) se poate vorbi numai în ultimele trei decenii.

Caracteristicile acestei activităţi, raportate la funcţiile tipice ale editorului, s-ar putea sintetiza astfel:

Lucrările realizate au, în cea mai mare parte, menirea de a pune în lumină valorile culturale locale, realizate într-un spaţiu de interculturalitate român-maghiar-german, care a dat câţiva exponenţi de seamă culturii naţionale, un spaţiu cu receptivitate şi rezonanţă la valorile spirituale europene;

Prin publicaţii de diferită factură şi întindere, s-a urmărit evidenţierea colecţiilor de carte şi periodice ale bibliotecii, curente şi retrospective;

Tirajele publicaţiilor sunt reduse, încadrându-se, de regulă, între 100-500 exemplare;

Finalitatea activităţii este cu valoare promoţională pentru instituţie, dar şi cu valoare intrinsecă pentru viaţa culturală a colectivităţii locale.