Centenarul Vasile Netea la Bistrița

Centenarul Vasile Netea la Bistrița

Din inițiativa criticului de artă Oliv Mircea, directorul Bibliotecii Județene și președinte al Uniunii Artiștilor Plastici Bistrița, la Galeria de Artă „Arcade-24” a avut loc, joi, o seară în care personalitatea culturală a cărturarului Vasile Netea a fost prezentată în întreaga-i splendoare.

Amfitrionul întâlnirii, Oliv Mircea, în cuvântul de încheiere a schițat un portret al celui sărbătorit, folosind și datele veritabilelor conferințe rostite, pentru evidențierea elanurilor și neliniștilor sufletești ale unui copil de țăran, ajuns scriitor, istoric, folclorist, publicist, răzbătător în cultură prin profunzimea preocupărilor, talent și slujirea exemplară a poporului său.

Articole similare

Cercul de Literatură de la Gimnaziul „Friedrich Schiller” sub îndrumarea profesor Mariana Stana

Cercul de Literatură de la Gimnaziul „Friedrich Schiller” sub îndrumarea profesor Mariana StanaCercul de Literatură de la Gimnaziul „Friedrich Schiller” sub îndrumarea profesor Mariana Stana

Vineri, 23 februarie, începând cu ora 13.00, la Secția de Artă a Bibliotecii Județene Mureș, aflată în Complexul „Parc”, a avut loc întâlnirea Cercului de Literatură de la Gimnaziul „Friedrich