Cotul Donului 1942 - o carte cât un tratat de istorie
Volumul reeditat la Chișinău de editura „Balacron” în 2013 îi are ca autori pe Vasile Șoimaru, Iosif Niculescu, Gheorghe Pârlea și Roxana Iorgulescu-Bandrabur, însă adună și texte semnate de Mircea Vulcănescu, Nichita Stănescu, Radu Gyr, Ion Iachim, Vasile S. Popa, Iancu A. Constantin, Gheorghe Nicolescu, Andrei Nicolescu, Gheorghe Dobrescu și Viorel Cojocaru.
Prefațată de Vlad Pohilă, cartea are cincisprezece capitole, ultimul înfățișînd cititorului nouăzeci și șase de imagini, spre a demonstra, încă o dată – dacă mai era nevoie! – că ne aflăm sub dominația vizualului.
Într-adevăr, măcar prin fotografia reluată și pe coperta întîi (pe care mi-am permis a o reproduce și în cuprinsul recenziei de față), multe dintre aceste instantanee, destule vădind harul artistic al neobositului Vasile Șoimaru, coordonatorul curajosului proiect pe care l-aș numi reîntregirea spirituală a neamului românesc, rămîn îndelung pe retină, lucrînd obsesiv în subconștientul cititorului patriot. Din această obsesie și totodată ca un fel de ispășire au fost generate paginile mele – mărturie întîrziată, căci prea puțină mi-a fost rugăciunea pentru drama fraților basarabeni și bucovineni pînă a-l fi auzit pe dîrzul român originar din Cornova[1]vorbind la clubul Muzeului Țăranului Român în seara de vineri 13 cireșar 2014, la o dublă lansare: a noii ediții a cărții „Cotul Donului 1942: eroism, jertfă, trădare” și a albumului-monografie „Românii din jurul României”.
Mihai Floarea
„Românii din jurul României” de Vasile Șoimaru
Geneza alcătuirii lucrării Românii din jurul României a fost dintre cele mai incitante. A demarat ca un proiect de lungă durată, elaborat însă de la început în componentele lui esenţiale. A existat o „Idee”, un imbold sufletesc al lui Vasile Şoimaru şi anume: nevoia de cunoaştere plenară a tot ce înseamnă suflet românesc în afara graniţelor de astăzi ale României. Elementul de control îl constituie limba română, marca identităţii, în ultimă esenţă, a unui popor. Detaliile lingvistice îşi găsesc suport în amintirile autorului care s-a înţeles cu vorbitorii (încă şi ai) limbii române sau ale dialectelor ei (aromâna, istroromâna) în toate locurile în care i-a găsit vieţuind pe aceştia.
Proiectul s-a conturat, în ceea ce priveşte spaţiul care urma să fie străbătut şi cercetat, de la o etapă la alta, de-a lungul anilor. Întâiul itinerar a mers pe urmele celui al lui Teodor Burada, cercetător de la sfârşitul sec. al XIX-lea, apoi atenţia s-a îndreptat şi spre locurile descrise de B.P. Hasdeu şi N. Iorga, vizitate de echipa lui Anton Golopenţia şi spre patria lui Tache Papahagi. După cinci ani, zece ţări vizitate şi peste 100.000 km parcurşi, a făcut un prim popas şi a alcătuit şi a tipărit lucrarea Românii din jurul României în imagini, apărută în 2008[3], care s-a bucurat de peste 50 de lansări de carte, despre care s-au scris peste 150 de recenzii şi prezentări în mass-media şi au fost organizate mese rotunde de interes ştiinţific. Dar acesta a fost începutul, pentru că pe urmă zările s-au tot lărgit, călătoriile s-au îndreptat spre locuri tot mai îndepărtate de casă şi durau timp tot mai îndelung.
Primele întrebări la care a vrut să afle răspuns autorul au fost unele de felul ”Care este punctul cel mai nordic (sau sudic, etc.) al aşezărilor româneşti ?”, pentru ca, odată fixate reperele, relaţiile interumane stabilite la faţa locului să fie cele care au determinat adâncirea şi lărgirea investigaţiilor. Mai ales adâncimea cunoaşterii, cu contacte ad-hoc, urmare a unor împrejurări unice, care nu se pot repeta nici pentru autorul nostru şi, oricum, niciodată pentru alţi cercetători, şi prelungite cu interviuri-confesiuni şi legarea unor prietenii pe viaţă.
