Prima grupă a absolvit programul „Hi Digital”

HiDigital -Biblioteca Judeteana Mures - Grupa1

Educație digitală pentru seniori la Biblioteca Județeană Mureș

Biblioteca Județeană Mureș are plăcerea de a anunța finalizarea primei serii de cursanți din cadrul programului educațional „Hi Digital”, destinat persoanelor vârstnice interesate de dezvoltarea competențelor digitale și de o mai bună integrare în societatea actuală, tot mai tehnologizată. Cei 19 participanți au parcurs cu succes toate cele 10 ateliere, devenind absolvenți digitali pregătiți să navigheze mai ușor prin lumea tehnologiei.

Programul „Hi Digital” este un demers național ce are ca scop sprijinirea integrării persoanelor vârstnice în societatea digitalizată, prin dobândirea de competențe esențiale în utilizarea smartphone-ului. Participanții au învățat cum să gestioneze activitățile zilnice pe telefon, de la trimiterea mesajelor și efectuarea apelurilor, până la cumpărături online, plăți sigure, protecție în mediul digital și socializare online.

„Tehnologia nu trebuie să fie un obstacol. Scopul nostru este ca aceste cunoștințe să aducă seniorilor mai multă încredere și autonomie în utilizarea digitalului.” 

O nouă grupă (a 3-a) va începe cursurile pe 13 mai 2025. Acestea vor avea loc în fiecare zi de marți și joi, între orele 10:00–12:00, timp de 5 săptămâni.
Cursurile sunt susținute la sediul Bibliotecii Județene Mureș – Cuibul Democrației (str. Primăriei nr. 2, fostul Hotel Parc) și includ sesiuni interactive, exerciții practice și mentorat individualizat.
Înscrierile sunt deschise la numărul: 0265-262631. Locurile sunt limitate.
Hi Digital este programul Fundației Vodafone de incluziune digitală a seniorilor. Prin acest program, Biblioteca Județeană Mureș își reafirmă misiunea de a fi un spațiu de învățare și de sprijin pentru întreaga comunitate, contribuind activ la integrarea digitală a persoanelor vârstnice.

Hai să facem tehnologia mai prietenoasă, împreună! 

Serviciul Interacțiune Comunitară, Promovare și Digitalizare
al Bibliotecii Județene Mureș

www.bjmures.ro
FB@bibliotecamures
Instagram@murescountylibrary

Etichete:

Articole similare